More

    Cântă galeria, bate Olimpia!

    popica

    Cu suporterii alături, Olimpia e greu de depășit pe teren propriu. Iar acest lucru a fost demonstrat și sâmbătă la prânz când cu galeria Commando Oli revenită la sentimente mai bune și cu cei aproape 1000 de spectatori de la tribuna I extrem de activi, jucătorii Olimpiei au arătat o siguranță debordantă și s-au impus cu 3-0 în fața celor de la Sepsi.

    Certezanul Vasile Pop a fost de departe omul meciului. Acesta a deschis scorul în minutul 45 cu o execuție de efect la lovitura liberă din lateral dreapta. Apoi tot el putea majora peste 60 de secunde diferența doar că din interiorul careului l-a luat la țintă pe Niczuly.

    În partea a doua același Pop s-a arătat cel mai activ om de atac la galben-albaștri. El a centrat la ratarea imensă a lui Heil, cap din 6m peste și apoi a repetat isprava la reușita aceluiași Heil, minge reluată cu latul din 4m în minutul 88.

    S-a terminat 3-0 până la urmă cu ex-rapidistul Tudoran marcând pe contraatac în prelungiri după un contraatac de manual.

    oli-conf

    În afara acestor reușite, Olimpia a controlat partida, una altfel anostă până pe final de reprize…Faur a mai avut o ocazie în minutul 7 și Onicaș un trasor de la 30m în minutul 63.

    De partea cealaltă, Sepsi a lăsat impresia de echipă mică. A avut o singură ocazie la o pătrundere a lui Hadnagyi și în rest a părut ca un motor ce macină-n gol.

    De remarcat revenirea la Olimpia a atacantului sătmărean Daniel Feier, dar și faptul că galben-albaștrii nu i-au avut în lot pe suspendații Iuhas și Muntean și pe accidentații Krausz sau Lukacs.

    Se pleacă luni la București
    Pentru Olimpia urmează meciul de foc de la București cu liderul Juventus. Cum situația la club nu e una roz din punct de vedere financiar, președintele Catrinel Raț ne-a declarat că echipa va merge luni după amiază cu trenul spre Capitală. ” Nu știm încă de unde vom lua bani de bilete dar asta e cea mai bună variantă. Ajungem marți dimineața, băieții merg la hotel și se odihnesc și apoi la meci”, a explicat oficialul Olimpiei.

    Abonamente pentru oficială
    Tot președintele Catrinel Raț ne-a transmis că de luni se vor pune la vânzare abonamente speciale pentru locurile de la tribuna oficială. Vor fi 110 abonamente la 300 de lei bucata.

    oli-galerie

    ”Vor rămâne câteva locuri pentru protocol și invitații speciali, restul cine vrea să stea la oficială să plătească abonament”, a spus Catrinel Raț decis să facă orice efort pentru a ține clubul pe linia de plutire.

    Olimpia: Anca-Trip – Ciul, Fl. Mureşan (cpt.), Heil, Duruş – Onicaş, Sil. Pană( Villand 75), R. Rus, Faur( min 69 Tudoran), Luduşan( Feier min 78) – V. Pop
    Antrenor: Bogdan Andone

    Sepsi: Niczuly – P. Chiş, I. Ursu, Rz. Damian, Ţepeş – Issa( min 49 Burlacu), Huiban – Minciună, Jakab ( min 8 Dumbravă), I. Plămadă( 60 Ene) – Hadnagy (cpt.)
    Antrenor: Valentin Suciu

    Florin Mureşan

    oli-sepsi

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE