More


    De Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

    =

    Fiecare dintre noi purtăm undeva în tolba cu amintiri clipele de neuitat ale copilăriei şi adolescenţei. Ne reîntoarcem câteodată cu nostalgie în locurile pe unde am copilărit şi ne-am petrecut vacanţele din anii de şcoală. În satul bunicii sau în oraşul natal, regăsim mirifica lume a veşniciei noastre.

    Deschid încet poarta nevăzută a satului de ieri şi păşesc cu sfială prin lumea lui copleşitoare. Străbat uliţa cea mare şi mă încumet pe înserate să mă apropii de casa bunicii. M-am oprit pentru câteva clipe lângă gardul vechi de lemn. Bunicul, tâmplar, a cioplit cu migală fiecare stâlp, fiecare palancă. Peste palăncile nu prea înalte, zăresc grădina. A rămas în mare parte aceeaşi. Privirile mi s-au oprit singure asupra celor doi meri bătrâni încărcaţi de roade. Din când în când câte o frunză galbenă, legânându-se, se aşează pe spatele grădinii. Din vie, izvoarele de miresme se răspândesc peste tot. Deodată se aude o pocnitură. Mă întorc spre bătrânul nuc. În cădere, pesemne, o nucă s-a lovit de vreo scândură rezemată de peretele şurii acoperită cu trestie.

    Pe pragul de lemn al casei, o femeie de statură mijlocie, îmbrăcată în straie maramureşene, aşpteaptă venirea cirezii de vite. Pe câmp, vitele satului mai găsesc pe alocuri iarbă, resturi de coceni şi frunze de sfeclă furajeră.

    – Sara bună, bunico.

    – Sara bună. Apoi, de multă vreme n-ai mai venit pă la mine. Mă-ta ce face?

    – Bine, îi acasă, face de mâncare. Amu, nu de mult o venit de la lucru.

    – No, bagă-te în casă. Io trebe să aştept să vie vaca, s-o mulg ş-apoi s-o adăp.

    Am intrat în casă. Îndată am recunoscut cele două paturi acoperite cu cergă ţesută din lână de oaie. M-am aşezat pe unul din ele în timp ce mă năpădeau amintirile.

    Aici am învăţat să fac primii paşi pe podelele de lemn. Aici am rostit cuvântul mamă, într-o seară când badea Petre vizitiul tocmai se pregătea să plece după ce şi-a băut paharul cu vin roşu.

    Aici am mâncat pentru întâia oară mămăliga întoarsă pe masa cioplită de lemn, şi-am ascultat cum fierbe dovleacul în oala cea mare a porcilor. Aici am ascultat prima poveste şi-am văzut pe fereastră primii fulgi de omăt ce se aşterneau peste arătura de toamnă din grădină. Aici la căpătâiul bunicului am învăţat ce înseamnă primele lacrimi căzute pe sicriul unui om.

    Ziua se amestecă cu noaptea. În casă domnea semiîntunericul. Bunica intră în casă răsuflând uşurată.
    – D-apoi de ce n-ai aprins lompa?

    N-am răspuns. După ce-a aprins lampa cu petrol, se apropie de sobă şi mai aruncă pe foc câteva vreascuri. Bunica s-a dus pe urmă în cămară şi-a adus câţiva cartofi pe care i-a pus la prăjit, aşa întregi, în cuptor.

    – Mă duc până în pod s-aduc nişte mălai, să-l desfăcăm pentru mâine dimineaţă. Badea Ion mere cu carul şi caii la moară. Să hii cuminte până viu…

    De multe ori mă urcam singur în podul casei. Cotrobăiam prin toate colţurile, când nu era bunica acasă. Erau adunate acolo o mulţime de lucruri. Saci, haine vechi, oale de lut ars, borcane de sticlă, opinci rupte, cizme de piele şi câte şi mai câte. Un colţ al podului era ocupat cu războiul de ţesut şi cu toate ustensilele legate de el. Aproape de războiul de ţesut se aflau nucile şi merele Ionathan puse în grămezi diferite. În altă parte, ceapa, usturoiul, fasolea, toate puse cu grijă la uscat pentru iarnă. Sub unul din cornii de lemn ai podului se odihnea un cufăr vechi, în care bunica-şi ţinea pe vremuri „ ţâdulele ”. O dată m-am urcat în pod numai pentru a scotoci prin cufărul acela. Găsisem cheia de la el, uitată de bunica pe brâul ferestrei de la cămară. Şi, fuga-fuguţa în podul casei. În timp ce mă aplecam pe sub cornul de lemn al casei, fire de păianjeni mi se lipeau de faţă, dându-mi o senzaţie de spaimă. Le îndepărtam repede, cu o haină veche aflată la îndemână.

    În sfârşit, mă aflam în faţa cufărului de lemn. Am răsucit cheia de mai multe ori, până am reuşit să-l deschid copleşit de curiozitate. Mare lucru n-am găsit în el. Nişte acte îngălbenite de vreme, câteva bancnote vechi, folosite înainte de naţionalizare, şi o cutiuţă albastră. Am deschis-o…În ea se afla o medalie aurită. Pe medalie am putut desluşi o femeie cu un copil în braţe. În jurul chipului erau gravate cu majuscule cuvintele “ MAMĂ EROINĂ ”.

    Scârţâitul scărilor m-a readus la realitate din lumea amintirilor. Bunica se reîntorcea din podul casei. Uşa de la cămară s-a deschis larg. Aerul rece a pătruns cu repeziciune, înviorându-mi obrajii. Bunica intră în încăpere cu un coş din nuiele de salcie, plin cu ştiuleţi de porumb. Deasupra lor, de fiecare dată, bunica punea şi câteva mere Ionathan. Parfumul lor inunda încăperea, îndemnându-mă parcă să le mănânc mai cu poftă. Seara o petreceam împreună la gura sobei. În timp ce mâncam cartofi prăjiţi cu sare, ascultam povestirile bunicii din tinereţe.Noaptea târziu, după ce sufla în lampă, îmi imaginam în fel şi chip multe din povestirile ei. Prin geamurile căsuţei cu prispă, pătrundeau razele de lună, până pe podelele de lemn. Printre crăpăturile plitei, lumina flăcărilor răzbătea şi lua diferite forme pe ecranul alb al peretelui. Dintr-o dată m-a inundat tăcerea. Alergam disperat prin ploaia rece de toamnă. Lacrimile se amestecau cu picăturile de apă. Alergam ca într-un vis ciudat pentru a ajunge să o mai văd pentru ultima dată pe bunica.

    În fiecare primăvară, în grajdul bunicii se reîntorcea veselă o pereche de rândunici, care-şi rearanjau cu mare migală acelaşi cuib. Porumbeii gângureau îndrăgostiţi pe acoperişul casei. Anii au trecut, toate acestea au fost odinioară, şi bunica a fost, iar de mai multe primăveri cele două rândunici nu s-au mai reîntors la grajdul părăsit.
    Dar cuibul a rămas.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img