Punctele se mai lasă așteptate



recolta-fc-zalau

Recolta Dorolț rămâne fără punct în Liga a 3-a și după etapa a 3-a din seria a 5-a. Elevii lui Sabău n-au reușit să obțină nici măcar un egal în partida de sâmbătă cu FC Zalău chiar dacă au dominat în partea secundă iar pe final au avut două mari ocazii.

Zălăuanii, porniți cu gânduri de promovare la început de sezon au venit la Dorolț cu gândul la victorie. Mai ales că startul lor a fost unul complet ratat. Trei înfrângeri consecutive, două în campionat și una în cupă…Și în prima repriză au dominat clar iar Coția marcat în minutul 32 după alte trei situații bune la poarta lui Oșan.

Ai noștri au ieșit cu greu din propria jumătate în prima repriză și doar intervențiile lui Oșan au făcut ca oaspeții să intre cu avantaj minim la vestiare.

În partea a doua cu un Bîgiu mai activ, Recolta a început să pună probleme și pe rând Pop, Lauruk și Bîgiu au trecut pe lângă egalare. Iar la ultima fază doar intervenția inspirată a lui Băican a făcut ca Recolta să nu egaleze. Fostul portar al Olimpiei a intervenit decisiv la lovitura liberă de la 16 executată de Lauruk.

” Vor veni și punctele. Jocul din repriza a doua ne dă speranțe că vom reuși să spargem gheața și să obținem și puncte. Mergem la Sibiu etapa viitoare și chiar dacă ne deplasăm în ziua jocului poate reușim acolo să scoatem primele puncte” a spus antrenorul Mihai Sabău.

Recolta-FC Zalău 0-1
A marcat Coți min 32.

Teren comunal Dorolț. Spectatori: 200, Arbitru: Alexandru Dan Gornic (Arad).
Recolta: Oşan – Lauruk, Csik, Rebegea, Vincze D. (Vincze L., min 35. ) Şimon (Moldovan, 53.), Mester, Ionescu, Bâgiu, Mureşan (Jakkel, 77.), Pop D. (Goţ, 64.). Antrenor: Mihai Sabău.

FC: Zalău : Băican – Turda, Mateciuc, Tonho, Ţârlea, Bucur, Coţi, Maria (Meleg, 42.), Istrate (Vălinăreanu, 84.), Hosu, Tăbârţă (Pop A., 59.). Antrenor: Costantin Olariu.

SERIA V
Metalurgistul Cugir – ASA Târgu Mureş II 4-0

Vezan (35), Cl. Maftei (57, 66), Covaciu (89)

FC Bistriţa – Sănătatea Cluj 0-1
Ceaca (80)
Gaz Metan Mediaş II – AFC Hermannstadt 2-3

Ovidiu Bic (41 – pen.), Darius Olaru (58) / Adrian Cîrstean (61, 84), Petrişor Petrescu (81)

CS Iernut – CS Oşorhei 2-1
Marius Pastor (6), Mircea Ungur (17) / Sergiu Ban (32 – pen.)

Viitorul Ulmeni – Unirea Jucu
4-1

Unirea Dej – ACS Comuna Recea 0-0

Recolta Dorolţ – FC Zalău 0-1

Avântul Reghin a stat.

Florin Mureşan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts