Recea bate cu 9-0, dar pierde la masa verde



arb

Comisia Centrală a Arbitrilor s-a autosesizat în privinţa arbitrilor delegaţi la meciul de marţi dintre ACS Fotbal Comuna Recea şi Metalurgistul Cugir, după ce Liga2.ro a anunţat că meciul câştigat de maramureşeni pe teren cu 9-0 ar putea să devină 0-3 la ”masa verde”, deoarece echipa gazdă a efectuat patru schimbări în timpul jocului, lucru contrar noului regulament al competiţiei. Arbitrii partidei, Rareş Moca (Cluj-Napoca), Iulian Szekely (Cluj-Napoca) şi Dănuţ Vasile Costea (Satu Mare), au asigurat gazdele că pot face a patra schimbare, dovedind astfel că nu ştiau noile schimbări din regulament.

Până la soluţionarea cazului de către Comisia de Disciplină şi Etică a FRF, Comisia Centrală a Arbitrilor i-a schimbat pe cei trei arbitri de la meciurile la care fuseseră deja delegaţi şi, totodată, au fost opriţi şi de la viitoare delegări.

Departamentul de Competiţii al FRF a făcut şi el o sesizare cu privire la meciul ACS Fotbal Comuna Recea – Metaluristul Cugir, disputat pe 13 septembrie, în cadrul turului 3 al Cupei României, faza naţională. Comisia de Disciplină şi Etică a stabilit ca ”termen 16.09.2016 în vederea depunerii de rapoarte suplimentare de către brigada de arbitri şi emiterii unei adrese către ACS Fotbal Comuna Recea”.

Iată comunicatul postat de FRF:
”Ca urmare a problemelor apărute la partida ACS Fotbal Comuna Recea – CF Metalurgistul Cugir 1939, scor 9-0, disputată marţi, 13 septembrie, în cadrul turului al treilea al Cupei României, faza naţională, ediţia 2016-2017, Comisia Centrală a Arbitrilor s-a autosesizat şi a luat următoarele decizii:
– cei trei arbitri care au fost delegaţi la acest meci, centralul Rareş Moca şi asistenţii Iulian Szekely şi Dănuţ Vasile Costea, au fost schimbaţi de la partidele pe care ar fi trebuit să le arbitreze în următoarea etapă de campionat a competiţiilor respective
– cei trei arbitri au fost opriţi de la delegări până când Comisia de Disciplină şi Etică va da verdictul în cazul partidei ACS Fotbal Comuna Recea – CF Metalurgistul Cugir 1939, după audierea părţilor implicate, urmând ca apoi Comisia Centrală a Arbitrilor să stabilească sancţiunile disciplinare corespunzătoare în privinţa acestora”.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts