More


    An universitar nou la Facultatea de Administraţie Publică la Satu Mare

    =

    faculta

    Peste 80 de tineri au participat ieri la festivitatea de deschidere a noului an universitar a Facultății de Administrație Publică din cadrul Extensiei Satu Mare a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Gazdă a evenimentului a fost Muzeul Județean Satu Mare, care a pus la dispoziția facultății o sală pentru a-și putea desfășura festivitatea într-o atmosferă elegantă.

    La eveniment a participat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, care a invitat studenții să își facă stagiile la primărie, după care se vor putea angaja ca și specialiști în administrația locală.

    “Trebuie să primiţi respectul meu că aţi rămas la Satu Mare. Cred că avem foarte multe de făcut împreună. Noi avem nevoie de specialişti în administraţia publică locală, atât la Primăria municipiului Satu Mare, cât şi la instituţiile aflate în subordinea Consiliului Local. La primărie nu prea avem oameni, nu prea avem cu cine să lucrăm. Avem un minus de mai mult de o sută de persoane, avem mai mult de o sută de posturi vacante. Abia aşteptăm să vină tinerii specialişti să ne ajute, pentru că numai împreună putem să creăm un nivel mai bun pentru oraşul nostru. Vă aşteptăm şi la practică, uşile Primăriei şi ale instituţiilor subordonate Consiliului local sunt permanent deschise în faţa voastră”, a spus edilul.

    De menționat este faptul că la Facultatea de Administrație Publică Satu Mare vor preda profesori universitari din Cluj Napoca, renumiți în întreaga țară. De asemenea, studenții își vor putea realiza stagiile de practică la Primăria municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și Instituția Prefectului Satu Mare. Totodată, firme care se bucură de o mare notorietate pe plan naţional, și nu numai, și-au arătat interesul față de stagiile de practică ale studenților de la facultate.

    La eveniment au mai luat cuvântul lect. univ. Octavian Apan, asist. univ. Ștefan Șuta, Sulyok Szabolcs, cadru didactic la secția maghiară, dar și directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop. Aceștia le-au adresat noilor veniți numai cuvinte de încurajare, asigurându-i de tot sprijinul.
    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img