More


    Boicotarea proiectului Mega Mall NEPI continuă

    =

    politica

    Invitat în emisiunea ”Politica Sătmăreană”, moderată de Mircea Govor, consilierul local Silviu Sumlas a discutat despre ultima sa intervenție, care vizează un aspect destul de sensibil pentru municipiul Satu Mare.

    În cadrul emisiunii, consilierul local, venit din partea organizației PSD, Silviu Sumlas a declarat că Primăria Satu Mare a organizat o licitație publică deschisă cu strigare pentru un teren de 20 de mp aflat în zona în care NEPI urmează să construiască mega mall-ul. Acesta a spus că din comisia de licitație a făcut și el parte, și a precizat că s-au prezentat două persoane: un sătmărean, al cărui nume nu a vrut să îl dezvăluie, și un reprezentant NEPI.

    Într-un final, câștig de cauză a avut sătmăreanul, care a oferit un preț exorbitant, respectiv 1003 euro/mp, mai exact 20 de mii de euro pentru 20 de mp. Sătmăreanul care a cumpărat terenul respectiv va recurge la ieșirea din indiviziune a acelui teren și alte formalități la Cadastru, care vor dura ceva timp. Consilierul local este de părere că, cel puțin în perioada în care vor dura aceste formalități, NEPI nu va putea construi pentru că nu se știe exact unde se află acei 20 de mp în parcela mare de 2.000 de mp. Silviu Sumlas a subliniat faptul că o astfel de investiție trebuie să aibă o cauză licită, să aibă intenții bune, iar în cazul de față acesta nu crede că este vorba despre așa ceva, ci despre încercarea de a bloca o investiție extrem de benefică pentru sătmăreni.

    Iuliu Ilyes, fostul primar al municipiului Satu Mare, invitat alături de consilierul Sumlas în emisiunea ”Politica Sătmăreană”, este de părere că lucrurile se puteau face și altfel, într-o manieră mai elegantă.

    ”Trebuia, în primul rând, să se ia la mână toți proprietarii din zonă. Proprietarii care au fost expropriați aveau dreptul ca după doi ani să își ceară înapoi terenurile, aceștia trebuiau contactați și lămurit cu ei. Aceștia posibil că și-ar fi luat terenurile pentru a le vinde către NEPI, iar asta ar fi deschis discuții, însă totul s-ar fi putut rezolva amiabil și elegant. Treaba asta dacă se derula amiabil avea o lună sau două de derulare, iar astăzi acel teren mare putea fi în proprietatea NEPI. Ar fi fost o procedură bine gândită din partea primăriei”, a spus Iuliu Ilyes.

    Există posibilitatea ca, în cel mai rău caz, proiectul Mega Mall NEPI să fie anulat, iar asta din cauza acelei persoane care a oferit o sumă exorbitantă pentru un teren despre care nici nu știe cu exactitate unde este poziționat. Procurorul Marius Iancu, noul șef al secției Penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a afirmat săptămâna trecută, în cursul unei conferințe de presă, că va aprofunda cele spuse de consilierul PSD Silviu Sumlas, iar dacă există suspiciuni de infracțiuni, se vor lua măsurile necesare.

    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img