De ce nu înfiinţaţi un Sfat al Ţării?!



Poate această idee a înfiinţării unui Sfat al Ţării, sub forma unei suprastructuri naţionale nonprofit, apolitică, din care să facă parte: avocaţi, judecători, cadre militare în rezervă din Armată şi din Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, oameni de afaceri, cadre didactice universitare etc. ar fi o soluţie optimă pentru a superviza tot ce „mişcă-n ţara asta”! Acest Sfat al Ţării ar putea avea nobila misiune de a monitoriza deciziile legislative din Parlamentul României, cu drept de veto. De asemenea, acest Sfat al Ţării ar putea avea, din oficiu, reprezentanţi în Parlamentul României, în cele două camere: Senat şi Camera Deputaţilor.

Prin intermediul reuniunilor membrilor Sfatului Ţării, în numele interesului naţional, ar putea fi prevenite multe din scenariile puse la cale de trădătorii de neam şi ţară, de duşmanii exteriori, care încearcă prin diferite influenţe să coordoneze acţiuni menite să creeze haos economic şi chiar planuri sumbre de dezmembrare a acestei ţări. În urma multor confruntări legislative, politicienii majoritari au luat „decizii comandate”, care n-au fost productive pentru România. Cred că acest Sfat al Ţării, prin reprezentanţii săi, ar putea „să pună piciorul în prag” şi să intervină în momentul în care reprezentaţii acestuia din Parlamentul României vor constata că deciziile legislative au alte scopuri decât interesul naţional. În acest fel, unele proiecte de legi, cu alte scopuri, vor fi dejucate înainte de a fi promulgate. De asemenea, Sfatul Ţării ar trebui să aibă şi dreptul de a propune proiecte de legi, care să servească unor nevoi stringente ale oamenilor din popor. Multe din problemele existente în diverse domenii ale vieţii sociale sau din mediul de afaceri românesc nu pot fi soluţionate, chiar dacă sindicatele intervin la Ministere, pentru că nu există suportul juridic adecvat.

Reprezentanţii Sfatului Ţării ar putea şi să supervizeze modul în care sunt studiate documentele aferente proiectelor de legi, de către cei care urmează să voteze. Se spune că unii parlamentari nici măcar nu citesc documentaţiile, că doară sunt multe, pe considerentul că ei votează în funcţie de comanda dată de liderul lor politic din Parlament. De asemenea, cu ajutorul juriştilor, a judecătorilor şi avocaţilor cu experienţă ar putea fi amendate şi legile, care nu mai corespund în totalitate dinamicii vieţii sociale şi economice. Aceşti oameni destoinici, dezinteresaţi, din Sfatul Ţării ar putea avea această putere de a contracara orice tentativă a grupurilor politice, care au interese de culise… pentru care se zbat să creeze cadre legislative adecvate… apoi, acestea devin operaţionale sub protecţia unor legi.

Consider că acest Sfat al Ţării ar putea să fie constituit de către cadrele militare în rezervă şi retragere din Serviciul Român de Informaţii, care au Asociaţii la nivel naţional. Domniile lor vor avea posibilitatea să aleagă, din rândul pensionarilor, cei mai experimentaţi: generali în rezervă, avocaţi, judecători, profesori universitari, economişti…, care ar putea fi, vorba vine, „reactivaţi” pentru a crea această suprastructură la nivelul României. În acest fel, Sfatul Ţării va putea menţine un echilibru în ceea ce priveşte deciziile şi disputele politice din Parlamentul României, ar contracara unele anomalii şi răutăţi de orice fel, dar, mai presus de toate, ar putea menţine „flacăra vie a conştiinţei naţionale” lăsată nouă de înaintaşii noştri, care au crezut cu tărie şi mare patriotism în această ţară, pentru care şi-au dat viaţa, care poartă numele: România! Cred că aceste idei vor da de gândit celor pe care i-am menţionat şi îşi vor face simţită prezenţa acolo, în Parlamentul României, prin acest Sfat al Ţării, pentru a dispersa sensul cuvintelor: „Las-o, bă, că merge aşa!”. Aceasta este o provocare ! Cine ridică mănuşa Interesului Naţional adevărat, pentru a înfiinţa acest…Sfat al Ţării? Nu de alta, dar eu cred că: „Buturuga mică răstoarnă carul mare”!

Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts