More


    Fotbal nedrept!

    - Advertisement -

    oli-cal1

    Fotbalul nu e patinaj artistic. Impresia artistică nu contează. Posesia nici atât. Important e ce pui pe tabelă și dacă ai dat un gol mai mult decât adversarul.

    Olimpia a trăit pe propria piele sâmbătă aceste adevăruri …crude. Da, după meciul jucat cu Dunărea Călărași, elevii lui Bogdan Andone pot spune cu mâna pe inimă că fotbalul e nedrept.

    După un meci pe care l-a dominat din primul până în ultimul minut, în care a revenit de la 0-1 și a avut om în plus , Olimpia a reușit doar un 2-2 cu Dunărea. În condițiile în care în primele patru minute, galben-albaștrii au avut trei ocazii clare, apoi și-au bătut joc de alte situații clare, iar cireașa de pe tort (cam acru tortul) în minutul 88, Onicaș a ratat singur cu portarul…

    În replică, Dunărea a punctat după două faze fixe , un corner în minutul 10 și o lovitură liberă min 66. Și a mai avut două ocazii mari și late la poarta lui Anca.În rest s-a apărat cu disperare și a bubuit mingile cât mai departe de poarta lui Popa.

    ” Am avut șansă ”, a recunoscut la final antrenorul oaspeților , Adrian Mihalcea, mulțumit cu egalul luat la Satu Mare…De partea cealaltă Bogdan Andone a mărturisit că regretă doar că după jocul foarte bun al echipei, mai ales în prima repriză, echipa n-a reușit să câștige și mai ales să profite la 2-1 de avantajul omului în plus.

    oli-cal2

    ”Le-am spus toată săptămâna băieților că sunt periculoși la fazele fixe, că au echipă cu talie…La 2-1 am vrut să fac o schimbare defensivă dar n-am avut niciun fundaș pe bancă. Mureșan a fost bolnav toată săptămâna și nu a putut intra în lot.” a amintit Bogdan Andone supărat că la echipă nu e un cadru medical ce să rezolve rapid problemele din echipă (n.r. bine că s-au grăbit să renunțe la kinetoterapeutul Romulus Boțoiu…).

    Arbitraj excelent asigurat de Paul Unimătan.

    Chiar dacă am avut o vreme superbă la ora meciului, la stadion au venit în jur de 500 de spectatori. Urmează pentru Olimpia partida de marți din Cupa României , de la Reghin.

    Cum s-au marcat golurile:
    ►Min 10 0-1 Oaspeţii deschid scorul în urma unui corner de pe partea dreaptă. Ciocâlteu trimite în bară, mingea îi revine lui Şandru, care, liber la 4-5 metri, trimite în plasă

    ►Min 40 1-1 După o fază prelungită de atac, în urma unei combinaţii Pană – Heil, mingea ajunge la Dumitru Muntean, care înscrie de la 6 metri, cu un şut sub transversală

    ►Min 60 2-1 Sătmărenii întorc scorul, în urma unei combinaţii Luduşan – Pană, ultimul şutează din careu, de la 12 metri la colţul scurt, fără şanse pentru portar

    ►Min 66 2-2 Oaspeţii egalează în 10 oameni. Mircea Ştefan marchează, cu capul, din centrarea lui Kanda

    OLIMPIA SATU MARE – DUNĂREA CĂLĂRAŞI 2-2
    Arbitru: Paul Unimătan (Zalău); Asistenţi: Marius Bălan (Dej) şi Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa).
    ►Olimpia: Anca-Trip – Ciul, Heil, Iuhas, Duruş – Onicaş – R. Rus, Sil. Pană(min 73 Krausz), V. Pop. D. Muntean (76 Kanalos) – Luduşan ( min 73 Feier)
    Antrenor: Bogdan Andone

    ►Dunărea: Gab. Popa – Ţenea, Bg. Panait, Bg. Şandru, D. Barna – Preoteasa, Ov. Popescu ( 30 Matei), Ibrian (min 46 Kanda), Danciu (64 Licu) – Ciocâlteu, M. Ştefan
    Antrenor: Adrian Mihalcea

    Declaraţii

    andone

    Bogdan Andone- antrenor Olimpia Satu Mare
    „A fost o primă repriză foarte bună, dar eu le-am spus că vom avea nevoie de posesie, avem nevoie să jucăm perpendincular spre poartă în anumite momente și să fim foarte atenți la contraatacurile lor. După zece minute în care am avut două -trei situații foarte bune, o neatenție, o minge respinsă în corner dintr-o greșeală și am luat gol. Am revenit foarte bine în joc cu situații și acțiuni foarte bune și lucru foarte important e că am reușit să egalăm până la pauză. La pauză a fost aceeași discuție să rămânem pe faza de atac și să fim atenți la fazele fixe. Din păcate nu am reușit să gestionăm această situație și am reușit să primim două goluri din două faze fixe. Îmi pare rău că am primit golul doi. În momentul acela am început să avem puține probleme. Îmi pare rău că nu am reușit să gestionăm situația mai bine. În fotbal lucrurile se întorc tot timpul. Dacă ne raportăm așa, poate meritam să câștigăm, dar sunt mulțumit și cu acest punct.”

    mihalcea

    Adrian Mihalcea- antrenor Dunărea Călărași
    „Sunt mulțumit pentru punctul câștigat și sunt mulțumit pentru evoluția elevilor din partea a doua a jocului. Se întâmplă un lucru straniu la noi, de câte ori rămânem în zece oameni avem cu totul un alt fotbal. Și astăzi am avut așa o răbufnire. Încă suntem crispați și ne apasă lipsa rezultatelor. Nu reușim să ne închegăm, plus că există și problema aceasta cu deplasările foarte lungi, cu oboseali ale jucătorilor. Sunt mulțumit de evoluția lor pentru că am jucat pe un teren foarte greu, cu o echipă foarte bună. Felicitări, aveți o echipă bună. Nu degeaba e al doilea egal acasă în cinci meciuri și acum îmi dau seama de ce. Am avut și noroc, dar sunt bucuros că nu am plecat cu mâna goală. Acesta era și obiectivul nostru. Vrem să acumulăm puncte și să ajungem cât mai repede în iarnă să ne reorganizăm”.

    Florin Mureşan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img