Legende şi superstiţii ale ucrainenilor sătmăreni şi maramureşeni



ucrainieni1

Numărând 50.900 de persoane conform recensământului din 2011 (61.350 de persoane conform recensământului din 2002), adică 0,3% din totalul populaţiei, ucrainenii trăiesc mai ales în nordul ţării, în zonele din apropierea graniţei cu Ucraina. Cele mai mari comunităţi se află în judeţul Maramureş dar şi în Satu Mare, aici unde s-au transmis din generaţie în generaţie o serie de legende şi superstiţii specifice culturii ucrainene.

Legende ucrainene
În lucrarea “Superstiţii, demonologie şi practici magice la ucrainenii maramureşeni” a lui Irina Liuba Horvat aflăm că Luptele haiducilor din Carpaţi au generat o multitudine de opere folclorice – povestiri mitice sau eroice, legende. Un interesant model narativ comun de biografie folclorică întâlnim în tradiţiile româneşti despre haiducul Pintea Viteazul, maramureşean şi el, şi, respectiv, în tradiţiile carpatice şi bucovinene despre haiducul ucrainean Olexa Dovboş(1741-1742). Aceşti doi eroi au în comun aceeaşi biografie “model”: naşterea haiducului, originea socială, copilăria, dobândirea puterii şi a faimei eroice, dezvăluirea secretului invulnerabilităţii, trădarea şi moartea eroului. Biografia lui Olexa Dovboşa a circulat în multe variante locale sau în episoade disparate în toate teritoriile ucrainene carpatice şi în România, în aşezările cu populaţie ucraineană din Bucovina si Maramureş.

Legenda despre Olexa Dovboş, care a fost cel mai reprezentativ opryşok (haiduc), a dăinuit şi s-a înrădăcinat pretutindeni în tradiţia orală şi s-a răspândit, păstrându-se până astăzi. Naşterea, originea socială şi copilăria (săracă) a lui Olexa Dovboş sau Dobosciuc, Dovbuşciuc arată că el a fost “fructul dragostei de o vară dintre ciobanul slugă şi fata stăpânului, Foca Şumeiv”, căruia îi aparţineau munţii Ciornohora. Alte legende despre Dovbuş povestesc că ar fi fost fiul unei văduve sau al unui păstor sărac. Această legendă corespunde, în general, cu datele istorice: Olexa Dovbuş s-a născut în 1719 sau, aproximativ, la începutul secolului al XVIII-lea, în satul Pecenizsin, raionul Kolomeja, într-o familie de ţărani săraci Vasile Dovbuş, iobag la nobilul Gavril Tverdiuk.

Despre forţa extraordinară a lui Dovbuş şi despre hotărârea lui de a deveni haiduc povestesc bătrânii din Ruscova: „Când s-a hotărât să devină opryşok (haiduc) Olexa a luat toporişca şi s-a dus în pădure. Acolo s-a întâlnit cu un om tare bătrân, care l-a întrebat ce face în pădure. Olexa i-a răspuns că vrea să devină haiduc (opryşok). Bătrânului i-a plăcut răspunsul lui Olexa, a început să-i povestească despre greutăţile pe care le va întâmpina dacă alege un astfel de drum şi îi promite nemurirea, dăruindu-i tinereţe şi forţele sale”.

Există şi o altă variantă: „S-a gândit Olexa să se facă haiduc, a luat toporişca cu el şi s-a dus în pădure. Acolo s-a întâlnit cu un bătrân, care i-a cerut toporişca şi cămaşa. Apoi, bătrânul a făcut o tăietură pe spatele lui Olexa, i-a pus nişte ierburi pe locul tăiat, după care tânărul a căpătat o putere neasemuită. Bătrânul i-a spus să se răzbune pe cei care îi asupresc pe sărmani, să nu verse sânge nevinovat şi să se apere de dragoste, deoarece ea îi va aduce moartea. Olexa a fost de acord cu aceste condiţii şi, astfel, a devenit nemuritor”.

ucrainieni3
Tot despre Olexa Dovbuş circulă o serie de legende despre comoara pe care haiducii şi Dovbuş ar fi ascuns-o în Ruscova. Iată ce povesteşte Gheorghe Ostaş(zis Dritar),din Ruscova: “Mai demult, când s-a întors tatăl meu (Ostaş Mihai) din primul război mondial, după ce a fost demobilizat, împreună cu camarazii lui venea spre casă şi s-a oprit în satul Bila Richka (Râul Rece, Ucraina) să bea ceva la o crâşmă. S-au aşezat la masă şi au cerut crâşmarului să le dea câte o tărie, iar acesta le-a răspuns că îi serveşte dacă îi spunem de unde suntem. Eu i-am răspuns că pot să-i spun că, oricum, nu suntem din zonă, suntem din Ruscova. Crâşmarul mi-a răspuns: Ştiu zona văii Ruscova foarte bine din descrierile făcute de strămoşii mei, deoarece unul dintre ei a fost haiduc (opryşok) şi a luptat pe acolo, alături de Olexa Dovbuş, împotriva domnilor şi mai ales că pe teritoriul Ruscovei (pe dealul Dil), în locul numit Kolnyk 2 (erau 9 kolnyke), au îngropat o mare comoară de aur. Cine va descoperi comoara va fi cel mai bogat om din zonă. Auzind despre comoară, după venirea acasă, împreună cu ceilalţi camarazi ne-am gândit să descoperim aurul şi să-l împărţim frăţeşte. Nu am reuşit s-o găsim, nici eu, nici prietenii din Ruscova, cu toate că am căutat multă vreme. Se spune că iese la suprafaţă cu ocazia sărbătorilor religioase şi, atunci, aurul purifică. Am transmis şi fiilor mei această poveste, poate o vor găsi într-o bună zi”.

Despre moartea lui Dovboş se spune că l-a vândut iubita lui. Prietenii, haiducii l-au prevenit să nu aibă încredere în iubita sa, dar el nu i-a ascultat. „Într-o zi, mergând la iubita lui, numai ce deschise uşa că a şi fost împuşcat chiar în piept. Haiducii l-au întrebat de ce nu a omorât-o, iar el le-a răspuns: „Cum puteam s-o omor când am iubit-o atât de mult?”.

Superstiţii ucrainene
La ucraineni toate fenomenele şi credinţele se spiritualizau. Ei considerau că există în spatele acestora duhuri bune – care ajută la păstrarea vieţii şi a oamenilor pe pământ – şi duhuri rele, care, prin orice mijloace, aduc răul şi nefericire în viaţa omului. Tocmai de aceea credinţa în duhuri, în lupta dintre bine şi rău, în posibilităţile şi puterea supranaturală a acestora (într-un cuvânt: credinţele şi superstiţiile) făceau parte inseparabilă din viaţa cotidiană.

La nivelul credinţelor magico-mitice, imaginarul legat de fiinţele demonice are în centrul său figuri precum “lisne” (frumoasele pădurii), “zbişce” (copilul care s-a născut mort, fără vreme şi moare nebotezat – strigoi), “vovkun” (omul – lup), “vişciunke” (ursitoarele), urma rea, “bosorkania” (strigoi), “vorojke” (vrăjitoarele). Ca practici magice, erau vrăjile pe ursită (legarea măritişului), furatul laptelui, vrăjile la mort – cu funia spânzuratului, cu apa mortului, descântecele de deochi, practicile de apărare (cu sare, usturoi – “ceasnok”); folosirea ierburilor de leac contra sterilităţii feminine sau ca metode contraceptive sau avortive.

ucrainieni2

Bătrânii îşi amintesc că înainte ca oile să fie trimise la păşunat, erau strânse în coşară, se chema popa să facă rugăciune, după care se aprindea tămâia şi se afumau oile. Mai apoi se lua un mesteacăn şi se planta în coşară, iar împrejurul acestuia se mai plantau nişte flori galbene, care creşteau pe malul râului, după care oile trebuiau să treacă peste ele. Se spunea că tămâia apăra animalele de „vidme”, de rău şi de animalele sălbatice, iar mesteacănul şi florile – să fie păşunat bogat. Asta se făcea de Ivandely(Sf. Ioan)
De Stricenia, lumânarea sfinţită de la biserică, era adusă acasă şi cu ea se afumau animalele şi ograda pentru a le apăra de vidme şi de alte rele. Se spunea că în această zi vidmele şi alte duhuri rele iau laptele de la vacă, trimiteau tot felul de boli la animale, de aceea se afumau. Tot aşa se făcea şi de Blagoveşcenie (Bunavestire).

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts