LPS-ul lui Nastai umilește liderul



lps1

Victorie mare obținută sâmbătă la prânz de elevii lui Dacian Nastai în Liga elitelor la U 19.LPS Satu Mare a învins clar liderul seriei, pe Poli Timișoara cu 4-0 și a urcat pe poziția a doua la doar trei puncte de primul loc.

Eroul partidei a fost de departe Sergiu Ciocan. Acesta a marcat în partea secundă primele trei goluri ale sătmărenilor, al patrulea find opera lui Nagy Mate.

”Un succes important pentru băieți în primul rând. A fost un meci bun și mă bucur că am reușit să ne impunem de o manieră atât de clară. Felicitări părinților și celor care ne susțin în acest drum început la nivelul elitelor. Nu e puțin lucru la nivel de Satu Mare cu condițiile precare ce le avem aici pentru pregătire să fim favoriți la o semifinală la 19 ani!” ne-a spus antrenorul Dacian Nastai.

De remarcat prezența conducerii AJF-ului sătmărean la acest meci dar și absența scouterilor de la Olimpia…Poate ar fi fost interesant ca măcar unul dintre secunzii lui Bogdan Andone să vină să arunce o privire căci, deh…se întâlneau două dintre cele mai bune echipe de U 19 din seria vest!

LPS: Sebastian Moroz – Mario Silaghi, Laurenţiu Cătună, Darius Oltean, Mark Parnău, Adrian Micaş, Denis Cubaş, Răzvan Onea, Cristian Szekely, Sergiu Ciocan, Denis Topan/ Nagy Mate, Claudiu Levay, Sebastian Rusu, Santai Szabolcs, Istvan Majer, Forgacs Darius. Antrenor: Dacian Nastai.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts