Președintele Klaus Iohannis se află la Satu Mare



presedintele

Președintele României, Klaus Iohannis se află pentru două zile la Satu Mare, fiind prima sa vizită în calitatea pe care o are acum. Aseară a participat la o dezbatere având ca temă Armata Română, iar astăzi va fi prezent la Carei la manifestările dedicate ”Zilei Armatei Române”.

Dezbatere la Teatrul de Nord
Președintele Iohannis a participat aseară la o dezbatere publică, într-un concept de masă rotundă, cu tema “Armata-instituţie fundamentală a statului. Sursă de încredere şi mândrie naţională”, ce s-a desfășurat la Teatrul de Nord. La eveniment, care a avut ca și obiectiv dezvoltarea unui dialog activ cu conducerea Armatei României şi cu reprezentanţii administraţiei publice centrale şi locale, ai mediului academic şi de cercetare pe o temă majoră în contextul mediului de securitate actual, au mai fost prezenți vicepremierul Vasile Dâncu, și Ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Președintele a fost însoțit de prefectul Radu Bud și de președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, iar la intrarea în clădirea teatrului a fost întâmpinat de primarul Kereskenyi Gabor.

Dezbaterea a fost deschisă de prorectorul Universității Babeș-Bolyai, Ioan Bolovan, care a descris în câteva cuvinte Armata Română, după care a luat cuvântul Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, care a spus despre Armata Română că de mai bine de două decenii se află printre primele locuri în ceea ce privește încrederea populației.

Armata, instituția cea mai respectată
Președintele a luat cuvântul și a spus despre Armata Română că are spirit de sacrificiu și profesionalism, acestea fiind principalele atribute care a făcut din această instituție una dintre cele mai respectate din România.

”Dragi sătmăreni, sunt bucuros că pot să fiu astăzi în Satu Mare, un oraș care îmi e drag, un oraș în care am mai fost în altă calitate. Mi-a plăcut și atunci, cum mi-a plăcut și astăzi. Spiritul și profesionalismul Armatei Române sunt atributele care au făcut-o una dintre cele mai apreciate instituții din România. Dacă ne dorim o armată modernă și care să poată răspunde provocărilor, atunci este nevoie de susținere politică și resurse finaciare. Acesta a fost și motivul pentru care am invitat partidele politice la discuții și pentru prima dată s-a ajuns la un consens: alocarea a 2% din PIB pe cel puțin 10 ani”, a spus președintele.

Manifestări la Carei
Președintele Iohannis va participa astăzi la manifestările dedicate Zilei Armatei Române ce se vor desfășura la Carei, cu începere de la ora 11.00. Aici va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, după care va urma defilarea Detaşamentului de Onoare, vizitarea standurilor cu tehnică şi aparatură militară, ateliere de miniexerciţii şi expoziţii, spectacol cultural şi o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii.

Raluca Jofi





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts