Prima repriză OK, a doua…KO!



hand

CSM Bucureşti, vice-campioana en-titre a Ligii Naţionale de handbal, ocupanta locului 8 a dat piept cu nou-promovata CSM Satu Mare, penultima clasată, cu înfrângeri pe linie. Calculele hârtiei nu au fost răsturnate, dar bucureştenii s-au impus mai greu decât arată scorul, cu 32-25 (13-13).

Ai noștri au început bine partida, reuşind să conducă în minutul 8 cu 5-3 şi 6-3 în minutul 10. S-a făcut 7-3 pentru Satu Mare în minutul 11, după golul reuşit de Lazic, moment în care banca tehnică a bucureştenilor a cerut timp de odihnă. Dar se face 4-9 în minutul 14 şi vice-campioanei nu-i vine să creadă scorul arătat pe tabela sălii Rapid.

„CSM Bucureşti revine în ultima parte a primei reprize şi reduce din diferenţă, 9-11 în minutul 23. Gazdele reuşesc să restabilească egali-tatea prin Negru în ultimul minut al primului mitan, 12-12, iar Stamate aduce pentru prima dată vice-campioana în avantaj, 13-12. În ultima secundă Crăciun de la oaspeţi scoate o aruncare de la 7 metri, iar Olah transformă pentru 13-13 la pauză.

CSM din Bucureşti s-a desprins la două lungimi în minutul 46, 15-13, iar sătmărenii par să nu mai fi găsit atât de uşor drumul spre poarta adversă. La mijlocul părţii a doua bucureştenii se distanţează şi la trei lungimi, 21-18. S-a făcut 25-18, după o repriză foarte slabă a elevilor lui Varady, iar echipa lui Sundovski nu avea cum să mai scape victoria. Final 32-25…

Din păcate și în meciul cu CSM București am rămas pe varianta…”am jucat ca niciodată, am pierdut ca până acuma…” Probabil că o bancă mai lungă, niște rezerve mai valoroase și poate o mai bună pregătire fizicăar aduce un plus și în clasament, nu doar la impresia artistică.

Au marcat pentru CSM SATU MARE- Lazic -6, Olah-4, Dinescu și Stan câte 3, Crăciun, Munea, Mureșan câte 2, Bejinariu, Suciu și Mateș câte 1.

Satu Mare rămâne fără punct după şase etape și va juca miercuri acasa de la ora 17 cu Poli Timișoara!

Florin Mureşan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts