More


    Primăria Satu Mare scoate la concurs funcția de city-manager

    =

    citymanager

    Funcția de administrator public al municipiului Satu Mare este vacantă și va fi scoasă la concurs. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor a iniţiat un proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor, procedurilor și atribuțiilor specifice ocupării postului de administrator public, proiect ce va fi discutat în şedinţa Consiliului Local de joi, 27 octombrie. Altfel spus, postul ocupat până în iulie 2016 de Dan Băbuț, va fi scos la concurs. În fapt, proiectul este unul oarecum formal, din moment ce reprezentanţii puterii stabilesc cine va fi noul city manager.

    Din surse interne, trei nume din partea formațiunii primarului (UDMR) sunt vehiculate pentru acest post.

    Unul dintre acestea este Maskulik Csaba, actual consilier local, aflat deja la al treilea mandat. Este considerat unul din cei mai experimentați consilieri locali. El provine din sfera economică având o experiență de 15 ani în conducerea mai multor societăți comerciale de nivel național și 8 ani de experiență în administrație publică. Experiența lui profesională este utilă în comisia de buget a Consiliului Local, fiind ales președintele acesteia, iar în ultimii ani a depus numeroase amendamente pentru a îmbunătăți eficiența economică și administrativă a orașului. Este susținător a agenților economici, fiind inițiatorul pachetului de facilitați fiscale pentru investitori.

    O altă posibilă propunere ar fi Butka Gergely, actual consilier local, având și el o experiență de 4 ani în Consiliul Local. Este unul dintre cei mai vocali și activi consilieri în domeniul cultural și nu numai. Datorită consilierului Butka, sătmărenii au ocazia anual de fi părtași la unicul Festival al Muzicii de Stradă din România, dar el este și cel care a adus în Satu Mare, renumitul eveniment Caravana TIFF. Este fan declarat al evenimentelor pentru tineri, gen La Dâmburi sau Plopstock, susținând inițiativele culturale ale tinerilor sătmăreni. Prin activitatea lui de consilier local a adus numeroase idei de ”reîmprospătare” a activităților culturale ale urbei noastre.

    În urmă cu câteva luni s-a vehiculat numele lui Gati Stefan, fost subprefect al județului Satu Mare, dar și cu o experiență de câțiva ani în administrația centrală, ocupând funcțiile de secretar general adjunct la Secretariatul General al Guvernului Boc, și secretar de stat la Ministerul Sănătății tot în același guvern.

    După alegerile locale din iunie 2016, Forumul Democrat German din România (FDGR) nu a primit nicio funcție în executiv în urma asocierii cu UDMR și acum există voci în cadrul formațiunii care cer această poziție-cheie, dar nu se știe însă pentru cine. Aici poate apărea o surpriză.

    PNL Satu Mare are deja două funcții de viceprimar, deținute de Doina Feher și Adrian Albu, și astfel, probabil nu va nominaliza pe nimeni pentru această funcție. PSD-ul, fiind în opoziţie, cu siguranţă nu va propune pe nimeni, ştiut fiind faptul că un social democrat nu ar avea nicio șansă.

    Bineînțeles, concursul este deschis pentru toată lumea, pentru toți cei care îndeplinesc ”criteriile, procedurile și atribuțiile specifice” postului. Important este ca munca pentru acest oraș să înceapă!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img