Spitalele din județ, în grevă generală



greva

Angajații spitalelor din județul Satu Mare au intrat, ieri dimineață, în grevă generală pe o perioadă nedeterminată. În urma acestei acțiuni de protest sunt asigurate doar 30% din serviciile din spitale și de la Urgențe.

Când încetează greva?
La Spitalul Județean Satu Mare, greva a început în jurul orei 8.00. Angajații spitalului s-au adunat în holul de la intrare. La scurt timp, a sosit și președintele Sanitas Satu Mare, Aurelia Pop, care a arătat că acțiunea de protest s-ar putea încheia astăzi. ”Rămâne ca în cursul zilei de astăzi să primim de la București rezultatele negocierilor dintre sindicat și Ministerul Sănătății. Dacă primim un răspuns favorabil, atunci greva încetează. Dacă nu, greva va continua”, a precizat Aurelia Pop.

Chiar dacă este grevă, se asigură 30% din serviciile medicale din spital și de la Urgențe. Grevă a fost în toate spitalele din județ, nu doar la cel din Satu Mare.

Nemulțumirile protestatarilor
Sindicatul Sanitas a declanșat această formă de protest deoarece nu au ajuns la o soluţie cu autorităţile pe Legea salarizării unitare. Aceasta este ultima etapă a acţiunilor de protest ale Federaţiei prin organizarea, în fiecare zi de marţi, a unei acţiuni denumite generic ‘O marţi a Sanitas’. Pe 12 octombrie a avut loc o grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe, iar în urmă cu două săptămâni a avut loc o grevă de avetisment de două ore.

Sindicatele din Sănătate sunt nemulţumite pentru că personalul TESA şi funcţionarii publici, medicina şcolară şi asistenţa socială nu au primit majorări salariale prin intermediul OUG 20 şi OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluţia propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanţă atunci când va fi dezbătută în Parlament.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts