Un zâmbet pentru vârsta a treia



La Căminul pentru Persoanele Vârstnice Viile Satu Mare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC ) Satu Mare, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Satu Mare, a organizat sâmbătă, 1 Octombrie , un program cultural dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Această zi memorabilă de toamnă, patronată de mireasma merelor gutui și-a strugurilor din vii , plină de surprize și bucurie sufletească, a debutat cu sfințirea locului, de către preot dr. CRISTIAN BOLOȘ, unde va fi amplasată în viitor o troiță în incinta Căminului pentru Persoane Vârstnice Viile Satu Mare.

În deschiderea acestui eveniment, dedicat Zilei Persoanelor Vârstnice, MARIANA DRAGOȘ – director general al DGASPC Satu Mare și MIHAELA ȘUTEU – şefa Căminului pentru Persoane Vârstnice din Viile Satu Mare, prof. LIVIA HAIDU – președintele Asociației Pensionarilor din Satu Mare, au adresat câteva cuvinte de suflet, persoanelor vârstnice, menite să marcheze această sărbătoare internațională.

Ziua Persoanelor Vârstnice de la Viile Satu Mare a continuat cu un spectacol de muzică și bună dispoziție realizat de reprezentanții: Corului ARMONIA, al Asociației Pensionarilor din Satu Mare, coordonat de prof. Alexandru Ivanovici, Trupa HARAG GYORGY a Teatrului de Nord din Satu Mare și Ansamblul DOINA CODRULUI, al Școlii de Arte din Satu Mare, coordonat de prof. VASILE CHIORAN.

Spectacolul a fost prezentat de actorii: CARMEN FRĂȚILĂ și STELIAN ROȘIANU de la Teatrul de Nord din Satu Mare. Corul ARMONIA a dăruit persoanelor vârstnice câteva cântece celebre, iar apoi soliștii Corului, IOSIF PORDEA și ANGELA MUNTEANU, i-au încântat pe toți cei prezenți cu cele mai frumoase cântece de muzică populară din repertoriul lor. A urmat o scenetă de teatru în limba maghiară prezentată de trupa HARAG GYORGY, care ulterior a interpretat și două cântece de petrecere. În finalul acestui spectacol de excepție, în care s-a cântat și dansat cu zâmbetul pe buze, o parte din artișii Ansamblului DOINA CODRULUI, au prezentat un microrecital de muzică populară. Prof. VASILE CHIORAN a interpretat la vioară câteva jocuri celebre de pe Valea Chioarului, acompaniat la clape de MIHAI OȘANU. Soliștii Ansamblului Școlii de Arte: CRISTIAN CRIȘAN, BOGDAN ZONOCAN și CĂTĂLIN BOCICAI au interpretat cântece populare românești, special alese pentru Ziua Persoanelor Vârstnice.

După acest spectacol de muzică și bună dispoziție, persoanele vârstnice au primit cadouri și un tort, special pregătit pentru Ziua Persoanelor Vârstnice. Corul ARMONIA și reprezentanții Ansamblului DOINA CODRULUI, împreună cu ceilalți invitați, au cântat din toată inima LA MULȚI ANI persoanelor vârstnice prezente la Ziua Persoanelor Vârstnice de la Viile Satu Mare. LA MULȚI ANI ! pentru toate bunicuțele și bunicii, pentru părinții și rudeniile ajunse la vârsta senectuții, pe care-i iubim și-i cinstim, din tot sufletul, în fiecare zi hărăzită de bunul Dumnezeu.

Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts