Autoritățile spun că sunt pregătite pentru iarnă



florisal

Conducerea municipiului Satu Mare spune că este pregătită să intervină pentru deszăpezire în cazul în care va ninge. Primarul Kereskenyi Gabor a vizitat ieri platforma firmei care va opera în caz de ninsoare, unde sunt pregătite utilajele de intervenție în cazul în care va ninge.

Totul este pregătit
Acesta a afirmat că iarna nu ne va lua prin surprindere și că totul este pregătit. Suntem pregătiți pentru iarnă. Consider de-a dreptul caraghioase acele declarații ale unor primari care spun că nu au fost pregătiți și că iarna i-a luat prin surprindere. Noi avem un contract cadru cu un operator care prestează acest serviciu public. Structura orașului și străzile înguste unde sunt parcate autovehiculele nu ne va permite să intervenim. Dar vă asigur că toate arterele, toate drumurile principale din municipiul Satu Mare vor fi deszăpezite în cazul în care va ninge”, a precizat Kereskenyi.

Managerul Vasile Pușcaș a declarat că firma are deja experiență și se va acționa cu 16 lame, nouă sălărițe și două autospeciale de stropit, deservite de 60 de oameni plus alte 50 de persoane care vor acționa pentru combaterea înghețului manual. Am împărțit orașul pe trei nivele. La nivelul unu și doi sunt podurile și arterele principale, iar nivelul trei restul arterelor. După ce începe să ningă, în maximum o jumătate de oră am ieșit la deszăpezire. În cel mult opt ore reușim să facem nivelul unu și doi. Apoi acționăm pe nivelul trei”, a precizat Pușcaș.

Cum se va interveni
Astfel, la nivelul municipiului Satu Mare se va interveni cu 16 utilaje cu lamă, 9 utilaje cu sălăriță, 2 utilaje cu soluție. Pe asfalt se va împrăștia clorură de sodiu (în stoc 500 de tone), clorură de magneziu (în stoc 36 de tone) și nisip.

Primarul Kereskenyi spune că pentru aceste lucrări costurile vor fi în funcție de cantitatea de zăpadă căzută și pot oscila între 100 de mii de lei, până la 3 milioane de lei.

Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts