Cununița Năzdrăvană a câștigat ediția din acest an a festivalului Danțu` Mânânțăilor



dantul

Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit sâmbătă cea de a VI-a ediție a festivalului concurs Danțu` Mânânțăilor, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare. După cum spunea și directorul instituției organizatoare, Robert Laszlo, la ediția din acest an au participat peste 300 de copii organizați în 45 de ansambluri folclorice.

Competiția a fost dârză, spre bucuria juriului, al cărui președinte, cunoscuta interpretă Leontina Dorca, a declarat că viitorul foclorului sătmărean este pe mâini bune.

Prezentatorul evenimentului, Carmen Sas, a arătat că la ediția din acest an copiii au fost mai bine pregătiți decât la cele precedente.

Concursul s-a desfășurat pe mai multe secțiuni. La prima secțiune, soliști vocali clasele I-IV, primul loc a fost adjudecat de Iulia Bura de la Școala Gimnazială Supur. La secțiunea soliști vocali cls. V-VIII primul loc a fost câștigat de Teodora Păcurar, de la Liceul Tehnologic Tarna Mare.

La secțiunea grupuri vocale, competiția a fost câștigată de Cununița Năzdrăvană. De asemenea, Darius Lucuța, de la Clubul Copiilor Carei, a câștigat primul loc la secțiunea soliști instrumentiști clasele I-IV, iar la secțiunea soliști instrumentiști cls.V-VIII primul loc i-a revenit lui Mario Farcău, de la Școala Gimnazială Lucian Blaga Satu Mare.

Secțiunea Grupuri Instrumentale a fost câștigată de Cununița Năzdrăvană, secțiunea Formații coregrafice cls.I-IV de Formația de dansuri Comorile Oașului de la Școala Gimnazială Batarci, iar secțiunea Formații coregrafice cls V -VIII de Formația de dansuri Roszmalint de la Școala Gimnazială Bogdand. În fine, marele premiu a fost câștigat de Ansamblul folcloric Cununița Năzdrăvană din Satu Mare.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts