Mâine începe Postul Crăciunului, al iubirii și bucuriei



post

O zi importantă este mâine pentru toți creștinii sătmăreni, și nu numai. În data de 15 noiembrie este prima zi de post, un post al iubirii și al bucuriei. Chiar dacă se pune accent pe abținerea de la anumite mâncăruri, esența acestui post este dăruirea, iubirea și fericirea.

Roadele acestui post vor fi adunate atât în perioada renunțării, din timpul postului, cât și în perioada sărbătorii Nașterii Domnului. „Postul este mijlocul prin care ajungem la fericirea pe care o trăieşti atunci când te dăruieşti celorlalţi şi mai mult. Prin post experimentezi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. În locul lăsat liber prin renunţările făcute, soseşte harul lui Dumnezeu care este plinătate, pregustarea bucuriei Împărăţiei Cerurilor ce va să fie. Toată această bucurie se va revărsa, cu ocazia încheierii postului, în noaptea zilei de 24 decembrie, Ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului”, spune părintele Marțian. Postul Crăciunului nu e timp pentru a cere, ci timp pentru a pregăti, celui care urmează să se nască, un pat moale unde să se nască şi un loc unde să doarmă; o inimă curată, un cuget umil. În acest timp trebuie să punem accentul pe înțelegere, răbdare, dragoste și bunătate, pentru ca, în final, să putem înțelege și simți cu adevărat spiritul Crăciunului. Când vine vorba de post, multor persoane le vine greu să îl parcurgă cu ușurință și libertate, de aceea, în continuare, vă redăm un fragment din Evanghelia după Matei:

„De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts