Pălinciile din județ funcționează la foc continuu



palincii-judet

În această perioadă, aproape toate pălinciile sătești din județul Satu Mare, dar și din cele învecinate, funcționează non-stop și la capacitate maximă. Este sezonul fiertului pălincii, iar gospodarii se străduiesc să-și facă acum băutura pentru la iarnă.

Fără oprire
Proprietarul unei pălincii din județul Satu Mare spune că aceasta funcționează non-stop de mai multe săptămâni. ”Pălincia funcționează practic non-stop de vreo trei săptămâni. Avem foarte multe solicitări în această perioadă. Acum fierbem pălinca de prune, în majoritatea cazurilor, după care urmează cea de mere și cea de pere”, ne-a spus proprietarul pălinciei. Acesta mai spune că abia poate face față cererilor
Pe de altă parte, însă, gospodarii se laudă că au avut rod bogat în acest an, iar pălinca va fi bună. ”Am avut un an bun, cu multe poame. Anul acesta o să avem pălincă și bună, și multă. Păcat că nu suntem lăsați să o vindem”, ne-a spus un gospodar. Dar nu-și fac probleme prea mari. Ei spun că chiar dacă statul nu le dă voie să o vândă, va fi cine să o bea.

Peste 200 de pălincii în județ
În prezent, în județul Satu Mare sunt autorizate și înregistrate la autoritatea vamală peste 200 de pălincii. Însă multe dintre acestea sunt adevărate muzee sătești, nefiind modernizate, iar procesul de producție al pălincii este același ca și în urmă cu zeci de ani.

Principala problemă cu care producătorii se confruntă fiind accizele mari care trebuie plătite pentru pălinca produsă, la același nivel cu accizele plătite pentru obținerea alcoolului industrial (din cereale). În acest moment un proiect de lege se află în circuitul de avizare interministerial pentru stabilirea unui nivel diferențiat de accizare pentru produsele alcoolice tradiționale obținute din fructe, printre care și pălinca.

Reprezentanții Direcției Agricole au demarat deplasări în teritoriu, în vederea obţinerii mai facile de către deţinătorii de baterii de distilare a avizului specific. Biroul Județean de Accize şi Operațiuni Vamale transmite producătorilor individuali de pălincă faptul că notificările se pot semna la sediul din Satu Mare de pe bulevardul Henri Coandă. Notificările conţin date obligatorii privind începerea producției de țuică, instalația deținută, perioada de funcționare și producția estimată (conform prevederilor art. 353 alin 2 Titlul VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României).

Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts