Pregătiri ample pentru Ziua Națională a României



sarbatoare

Numărătoarea inversă a început, astfel că ne mai desparte puţin timp de Ziua Națională a României. Pregătirile sunt în toi, iar sătmărenii sunt nerăbdători să vadă ce program le-a fost pregătit de către oficialitățile județene și municipale.

Prefectul Radu Bud a avut ieri o întâlnire cu șefii structurilor județene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Poliția, Jandarmeria, ISU, Poliția de Frontieră și Garnizoana Satu Mare. Reprezentantul conducerii centrale din județ, împreună cu șefii structurilor județene, au creionat detaliile tehnice cu privire la organizarea manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României.

Dezvoltarea intelectuală și spirituală nu a fost neglijată, astfel că prefectul s-a întâlnit și cu reprezentanții unor instituții de cultură din municipiul Satu Mare. Este vorba despre reprezentanții Centrului Cultural “G.M. Zamfirescu”, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi a Școlii de Arte.

Ziua Naţională a României- 1 Decembrie a fost adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist. Această zi încununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Națională, marcând așadar momentul creării României Mari.
Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts