Proiect de 100 de milioane lei pentru județul Satu Mare



drum

Un proiect în valoare de 100 milioane lei a fost votat, ieri, în ședința Consiliului Județean Satu Mare. Proiectul are în vedere modernizarea unui drum județean, care face legătură cu județul Sălaj. Este vorba despre drumul judeţean 108R Beltiug – Beltiug Băi – Dobra – Hurezu Mare – DJ 108P – DJ 109A Corund – Bogdand – Hodod – judeţul Sălaj.

“Au fost patru proiecte aprobate în şedinţa de astăzi care s-au referit la asigurarea coridorului pentru această investiţie, respectiv exproprierile ce trebuie făcute de-a lungul drumului, ca să poată să fie modernizat. Va fi un drum pe care viteza de deplasare va creşte cu 15%, la ora actuală pe acest tronson este de 45 km/h, şi o să treacă de 60 km pe oră. E un drum care vizează direct 14.000 de locuitori, care sunt învecinați cu acest drum. Valoarea investiţiei este de 81 milioane lei, fără TVA, plus TVA 18 milioane. Partea de cofinanţare a judeţului va fi de doar 2%, conform finanţării Programului Operaţional Regional şi se va ridica la 2,3 milioane lei”, a declarat preşedintele CJ, Pataki Csaba. Proiectul urmează să fie depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest din Cluj Napoca, spre finanțare. Termenul limită este astăzi, 16 noiembrie.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts