“Cea mai frumoasă amintire”



gardos

Ieri s-au împlinit fix patru ani de la returul partidei dintre Steaua și Ajax, cel mai de răsunet succes al unei echipe românești în Cupele Europene din acest deceniu.

Satmareanul Florin Gardoș, titular în acel meci, a transmis un mesaj emoționant prin intermediul unui rețele de socializare, admițând că acea partidă a reprezentat cea mai intensă trăire din întreaga sa carieră.

“Au trecut 4 ani de la cea mai frumosă amintire pe care o am din perioada petrecută la Steaua. Returul Steaua – Ajax a fost cea mai tare senzație trăită în cariera mea”, a scris Gardoș pe o rețea de socializare.
Acum fix patru ani, Steaua reușea un adevărat miracol, trecând de Ajax în șaisprezecimile de finală ale Europa League, după ce olandezii se impuseseră în tur cu 2-0.

Steaua a câștigat returul de la București cu 2-0, iar în final a trecut mai departe în urma loviturilor de departajare.

Echipa Stelei din meciul cu Ajax:
Tătăruşanu – Rîpă, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici – Prepeliţă – Ad. Popa, Rusescu, Chipciu, Tănase – Tatu
Florin Gardoș a evoluat pentru Steaua între anii 2010 și 2014, reușind să marcheze 4 goluri în 121 de meciuri.

În 2014, a fost vândut la gruparea engleză Southampton, contra sumei de 6 milioane de euro.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts