More


    Consilierii locali PSD reclamă faptul că se răspunde în numele lor fără să fie întrebați

    - Advertisement -

    psd

    Consilierii locali PSD din municipiul Satu Mare a reclamat la finalul şedinţei de ieri că reprezentanţii Consiliului Local răspund la adrese în numele tuturor consilierilor, fără ca ei să ştie despre ce este vorba. De fapt acest lucru s-a mai întâmplat în trecut, de mai multe ori, doar că nu a fost o problemă atât de sensibilă precum în cazul actual.

    Este vorba despre un răspuns transmis către Sergiu Băbăşan, prin care cere lămuriri referitoare la taxa specială de salubritate care se percepe sătmărenilor din acest an. Preşedintele de şedinţă, consilierul UDMR Kiss Iosif, i-a explicat că de fapt răspunsul este unul tehnic efectuat de angajaţii Primăriei şi face referire la unele legi.

    Însă reprezentanţii PSD nu au fost mulţumiţi. “Se cere punctul de vedere al Consiliului Local. Ma exact se formulează câteva întrebări Consiliului Local, unde dumneavoastră aţi răspuns, fără a cere punctul de vedere al membrilor Consiliului Local, lucru care nu mi se pare deloc normal. Jumătate din membrii Consiliului Local nu au văzut această cerere, dar au primit răspuns în numele nostru. Credeţi că este normal?”, a spus consilierul PSD Ciprian Crăciun.

    “Problema este foarte sensibilă. Dorim înainte de a fi transmise astfel de adrese în teritoriu să fie trimise inclusiv Comisiei juridice din Consiliul Local pentru că trebuie să ştim de aceste răspunsuri”, a completat consilierul PSD Radu Roca.

    “Puteam vota răspunsul fără să fie un proiect de hotărâre. Poate eu nu sunt de acord, răspunsul este în numele Consiliului Local, poate că nu sunt de acord, poate că sunt, acum vorbim de un principiu”, a adăugat consilierul PSD Dumitru Fanea.

    Problema a fost lămurită de viceprimarul Adrian Albu, care a afirmat că “toată lumea are dreptate”. Aşa s-a făcut până acum, s-au formulat răspunsuri tehnice la petiţii întocmite de singura persoană care îi ajută pe consilieri la întocmirea documentelor.

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img