More


    Meci decisiv pentru handbalişti

    - Advertisement -

    handbal

    Un week end extrem de important are CSM Satu Mare. Echipele de baschet şi handbal joacă partide decisive pentru viitorul lor în Liga Naţională.

    Vine Dunărea
    Handbaliştii antrenaţi de Iuliu Varady vor întâlni sâmbătă, de la ora 17 , acasă, pe Dunărea Călăraşi. Partida aceasta reprezintă, conform declaraţiilor preşedintelui Fogel Vasile şi a antrenorului Iuliu Varady, ultima şansă de a mai spera măcar la salvarea de la retrogradare.

    „Cu o victorie sâmbătă am aduce Dunărea cu noi în play out şi am porni cu şapte puncte în lupta pentru evitarea retrogradării. Practic am avea acelaşi număr de puncte ca şi Făgăraşul”, a punctat preşedintele Fogel care s-a arătat încrezător în forţa echipei şi în capacitatea antrenorului Varady de a-i mobiliza pe băieţi.

    „Ar fi păcat să nu câştigăm . Trebuie să credem în şansa noastră şi chiar dacă Dunărea e una dintre echipele foarte bune ale campionatului eu sunt convins că băieţii noştri pot repeta isprava din tur când am câştigat la Călăraşi” a spus Varady care a făcut un apel şi la iubitorii de sport din oraş să vină în număr mare la sală.

    „Satu Mare merită această echipă în liga naţională. Sper să umple sala şi suporterii să ne ajute să câştigăm. E foarte important să pună presiune pe adversari, pe arbitri… Ei sunt al 8-lea nostru jucător” a mai punctat Varady.

    Din păcate nu lipsesc problemele de lot. Bejinariu e în continuare accidentat la deget iar pivoţii Crăciun şi Campar sunt incerţi. Morar pare a-şi fi revenit, la fel şi Olah şi Munea iar astăzi va juca primul lui meci în acest an şi Nikola Lazic.

    Prezent la conferinţa de presă de ieri de la sala LPS, portarul Lucian Cioroiu a amintit că atmosfera din lot e bună şi că băieţii speră să obţină, în sfârşit, o victorie.

    Partida CSM Satu Mare- Dunărea Călăraşi va începe la ora 17 şi va fi arbitrată de cuplul Harabagiu-Stănescu.

    baschet

    Play-off-ul începe la Târgovişte
    Pentru baschetbalistele de la CSM Satu Mare duminică începe practic asaltul pentru un loc în Final Four.

    În primul meci din sferturi, baschetbalistele de la CSM Satu Mare joacă la Târgovişte cu ocupanta locului trei din Liga Naţională .

    Antrenorul Jose Araujo şi căpitanul Andrea Olah s-au declarat optimişti şi încrezători înaintea acestei deplasări.

    „Trebuie să câştigăm două din meciurile cu Târgovişte, nu contează care dintre ele. Ne-am pregătit bine, în sfârşit şi-au mai revenit şi dintre accidentate şi eu cred că avem şansa noastră de a merge în semifinale. Târgovişte are experienţa meciurilor decisive de partea ei dar noi suntem într-o creştere de formă şi vrem să profităm” a spus antrenorul portughez Jose Araujo.

    Căpitanul echipei, Andrea Olah, a amintit că pentru ea n-ar fi prima dată când de pe locul şase la finalul sezonului regulat ar ajunge să joace o finală.

    „ S-a întâmplat şi în 2012 cu CSM Satu Mare când de pe şase am ajuns în finala mare şi anul trecut când jucam la Târgovişte , tot de pe şase am luat bronzul apoi” a punctat Olah.

    Ferenczi şi Wittington sunt în continuare în refacere şi nu vor evolua la Târgovişte.
    „ Flavia va reveni la meciul doi de joi, în schimb pe Wittington nu mai contăm din păcate”, a punctat preşedintele Fogel care a ţinut să le transmită un mesaj fetelor înaintea deplasării la Târgovişte.

    „ Le-am spus că eu am mare încredere în ele şi că dacă nu aveam atâtea accidentări acum eram noi pe trei sau patru. Dar şi aşa sunt convins că putem mai mult şi vom câştiga duminică” a spus preşedintele Vasile Fogel.

    Partida CSM Târgovişte- CSM Satu Mare se joacă duminică la ora 18 şi va fi arbitrată de Fabiana Martinescu, Valentin Negrea, Alexandru Sandu. Comisar: Alina Moanta.

    Buget de 3,5 milioane lei. Fogel rămâne preşedinte doar până-n vară
    La conferinţa de presă de ieri de la sala LPS, preşedintele Vasile Fogel a ţinut să facă şi câteva precizări legate de viitorul clubului. Fogel a amintit că pentru acest an bugetul clubului votat de consilierii locali e de 3,5 milioane lei.

    „ Luni voi avea o întâlnire cu antrenorii şi le voi comunica bugetele pe secţii. Pentru activitatea sportivă vor fi 3,28 miliane lei iar restul pentru compartimentul TESA şi pentru un program de investiţii IT. Cine va veni după mine la club sper să se descurce cu aceşti bani” a spus Vasile Fogel care a ţinut să precizeze că nu va participa la concursul ce va avea loc în această primăvară pentru postul de preşedinte.

    „ Nu sunt se pare agreat în anumite cercuri şi nu mai doresc să continui. Vreau să amintesc doar că suntem poate printre puţinele cluburi din ţară cu salariile la zi la sportivi şi fără datorii la furnizori. Ceea ce nu e puţin lucru dacă ne uităm în alte părţi „ a declarat Vasile Fogel.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img