More


    Adunare festivă de Ziua Rezervistului Militar

    - Advertisement -

    Adunare-festivă-de-Ziua-Rezervistului-Militar-(1)

    Ziua Rezervistului Militar a fost sărbătorită, ieri, la Prefectura județului Satu Mare printr-o adunare la care au participat membri ai mai multor asociații de rezerviști. Manifestarea a fost moderată de preotul Jandarmeriei Cristian Silaghi, remarcabilă fiind totodată prezența subprefectului Altfatter Tamas alături de managerul municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba.

    Cuvinte de apreciere
    Evenimentul a debutat cu un moment de reculegere, iar apoi locotenentul colonel Dumitru Bogdan a explicat într-un discurs îmbrăcat în pasiune și metaforă semnificația acestei zile. Acesta a vorbit și despre importanța transferului experienței către militarii aflați la începutul carierei, dar în același timp despre cât de crucială este perfecționarea continuă în acest domeniu. A mai numit profesia de militar “nobilă” – întrucât cei care o urmează au destine aparte ca urmare a slujirii țării. Totodată, subprefectul județului Satu Mare Altfatter Tamas a spus cuvinte de apreciere la adresa rezerviștilor – manifestându-și prețuirea pentru profesionalismul, devotamentul și spiritul de sacrificiu pe care trebuie să le aibă un militar, dar și admirația pentru modul în care este educată generația tânără în spiritul patriotismului. Rezervistul Ștefan Coșarcă a menționat că este esențială existența unei conlucrări perpetue între reprezentanții tuturor asociațiilor de rezerviști.

    Lansare de carte
    A urmat apoi înmânarea de plachete – în mod simbolic – ca recunoaștere a contribuției aduse de către cadrele militare, acum în rezervă, la securitatea și pacea țării. A fost lansată de asemenea o carte – sub lucrarea colonelului rezervist Gabriel Babiciu – intitulată “Promoția 1968, la datorie!”, care prezintă dintr-o zonă obiectivă și din perspectivele mai multor cadre militare modul în care s-au petrecut evenimentele la Revoluția din 1989. Cartea nu este focalizată asupra unei singure zone a țării, ci exprimă suflul revoluției – cum a fost deja menționat, într-o manieră obiectivă – din întreaga țară. În același timp, e important de subliniat faptul că această carte nu este disponibilă deocamdată publicului larg, ci a reprezentat mai mult un cadou pentru toți militarii participanți la sărbătoare.

    Adunare-festivă-de-Ziua-Rezervistului-Militar-(2)

    Evenimentul a fost unul încărcat de emoție, dar și solemnitate, Ziua Rezervistului Militar fiind celebrată așadar – așa cum se cuvine, ca în fiecare an – și la Satu Mare.

    Rareş Jucan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    Anunt mediu

    0
    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare