More

    Olimpia a mai „balotat” o înfrângere

    oli

    Din mare pretendentă la promovare, Olimpia a devenit ciuca bătăilor pentru mai toate echipele din Liga a 2-a. Galben-albaştrii au mai bifat o înfrângere, a 7-a consecutivă, de data aceasta în faţa celor de la CS Baloteşt, scor 0-1, într-o partidă care a deschis etapa 33-a în Liga a 2-a.

    Sătmărenii au început mai bine partida, Pop (min 8) şi Roșu (min 19) reuşind să-l facă mare pe portarul gazdelor, Fulga, cel care le-a refuzat golul.

    În minutul 22, contrar cursului jocului, gazdele au deschis scorul la prima lor fază mai închegată. Dedu a centrat de pe dreapta, Nica a luat fața fundașilor noștri și a marcat cu capul din marginea careului mic. Olimpia s-a turat în gol încercând măcar golul egalării însă fără nici un succes. S-a jucat pe contre, însă niciuna dintre echipe nu au reuşit să pună serios în pericol poarta adversă. Au mai fost câteva şuturi în contul ambelor formaţii, însă slabe, fără să creeze emoţii pentru Fulga, respectiv Dascălu.

    După înfrângerea de la Baloteşti, Olimpia rămâne cu 45 de puncte şi poate fi depăşită de Dunărea Călăraşi care joacă sâmbătă la ASU Timişoara , şi care momentan se află pe locul 9, cu 44 de puncte. CS Baloteşti a acumulat 30 de puncte, e pe locul 15, însă se distanţează la 10 puncte de Metalul Reşiţa.

    Baloteşti: Fulga – Dedu, Flămânzeanu, Marciuc, Mirescu – Ioniţă (Niculae 55), L. Ion (Dicu 78), Antoche, Gojnea – Herea, Nica (Răuţă 89).

    Olimpia: Dascălu – Ciul (Luduşan 70), Mureşan, Heil, Krauzs – Roşu (Villand 46), Pană, V.Pop, Ursu (Duruş 46) – Faur, Voicu. Rezerve neutilizate: Şuta – Erdei, R. Rus, Kanaloş. Antrenor: Bogdan Andone.

    Programul etapei 33:
    Vineri, 5 mai
    • CS Balotești – FC Olimpia 1-0
    • CS Mioveni – Academica Clinceni 3-2
    Sâmbătă, 6 mai
    • F. Suceava – L. Oradea (11:00)
    • Metalul Reșița – FC Brașov (11:30)
    • ASU Poli Timișoara – Călărași (17:00)

    Duminică, 7 mai
    • Chindia Târgoviște – Sepsi (11:00)
    • CSM Rm. Vâlcea – CS Afumați 0-3 (f.j.)
    • UTA Arad – Tărlungeni 3-0 (f.j.)
    • Brăila și Juventus stau

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE