More

    Primarul Kereskényi se declară mulţumit de ediţia din acest an al Zilelor Oraşului

    Foto: Armina Sălceanu

    Zilele Oraşului Satu Mare au redevenit o sărbătoare a tuturor sătmărenilor. Anul acesta am reuşit să ajungem la un număr record de participanţi care au fost prezenţi la concertele din Piaţa 25 Octombrie şi la cele din Piaţa Libertăţii. De asemenea, prin intermediul reţelelor de socializare concertele au fost urmărite de mii de sătmăreni, unii dintre ei plecaţi în străinătate, care au interacţionat cu noi pe tot parcursul transmisiunilor live, lucru care ne bucură şi ne facem să credem că şi din acest punct de vedere evenimentul a fost o reuşită.

    Anul acesta pe cele două scene amplasate în centrul municipiului au performat 137 de artişti, ne-au onorat cu prezenţa 100 de oaspeţi din Nyiregyhaza, Ujgorod, Beregovo si Rzezsow, au fost prezenţi 86 de comercianţi faţă de 151 câţi au fost în 2016, dar cu toate acestea valoarea totală a taxelor colectate de la comercianţi a fost dublă faţă de anul trecut.

    Pe de altă parte vreau să vă mai spun că şi din punct de vedere organizatoric au fost câteva aspecte pe care le-am apreciat în mod deosebit. În primul rând focul de artificii care a fost unul cu adevărat impresionant, de această dată artificiile s-au văzut şi din cartiere fiind lansate din trei locaţii diferite. În al doilea rând am apreciat sonorizarea din Piaţa 25 Octombrie, faptul că zgomotul de la concerte nu ajungea în tot oraşul, iar luminile şi efectele speciale au făcut cu adevărat diferenţa.

    Vreau să le mai mulţumesc pe această cale şi celor de la APASERV SA, Florisal SA şi tuturor instituţiilor implicate în organizarea evenimentului pentru ca el să fie lipsit de evenimente nedorite.

    Pentru că ne dorim să ştim cum evaluează sătmărenii ediţia de anul acesta a Zilelor Oraşului Satu Mare motiv pentru care am conceput un chestionar care va putea fi completat online în care sătmărenii să îşi exprime pe larg opinia legată de organizare ori de reprezentaţiile artistice sau pot veni cu propuneri şi sugestii care să ne ajute în organizarea ediiţiilor viitoare a evenimentului.

    Zilele-Orasului-reactii-2

    În perioada 23-25 iunie va avea loc Samfest Jazz sub egida Centrului Cultural G.M Zamfireascu unde sunt invitaţi nume mari ale jazz-ului românesc şi internaţional, iar pe această cale îi invit pe sătmăreni să participe în număr cât mai mare la concertele organizate. După Samfest Jazz vom deschide şirul activităţilot culturale şi de divertisment pe care le vom desfăşura în cadrul evenimentului „ Vara sătmăreană“, semn că ne dorim să oferim sătmărenilor cât mai multe posibilităţi de distracţie şi petrecere a timpulzui liber. A fost lansat şi un chestionar adresat cetăţenilor referitor la organizarea acestei ediţii de Zilele Oraşului dar şi ce-şi doresc la ediţia următoare. Link-ul la care găsiţi chestionarul este următorul: http://bit.ly/2rik6e8

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE