More


    Un punct e mai bun decât… nimic

    - Advertisement -

    oli

    Olimpia nu reușește să găsească încă drumul spre victorie. În ciuda unui joc ceva mai bun, elevii lui Bogdan Andone nu au izbutit decât un 1-1 pe teren propriu cu ASU Poli Timișoara.

    Partida de sâmbătă a început furtunos cu golul lui Voicu din minutul 6 . Se părea că galben-albaștrii vor rupe toate blestemele și ghinioanele și vor obține o victorie la scor… N-a fost din păcate așa, căci bănățenii au revenit rapid și în minutul 11 au egalat prin Taub.

    Apoi ai noștri au avut inițiativa şi au irosit câteva ocazii bune, Vasile Pop a zguduit chiar transversala în minutul 89 dar tabela a rămas nemodificată…

    În prelungiri și Poli putea da lovitura, doar că, scăpat singur spre poarta lui Dascălu, golgheterul Blănaru a trimis milimetric pe lângă vinclu… Era totuși nedrept ca Olimpia să piardă după un meci pe care în mare măsură l-a controlat…

    oli1

    Și, vorba antrenorului Andone, ”un punct e mai bun decât nimic!”.
    Din păcate, foarte puțini au fost sătmărenii care au luat drumul stadionului sâmbătă la prânz. În tribune am avut maxim 300 de spectatori din care cam 100 au fost în galeria lui Poli. Căci, nu-i așa, Poli e cu adevărat echipa suporterilor timișoreni… În schimb galeria celor de la Oli a fost ”sublimă, dar a lipsit cu desăvârșire…”

    Olimpia obține primul punct acasă în 2017 după înfrângerile cu Afumați și Juventus. Și mai are de jucat pe teren propriu un singur meci, cu Brăila. Galben-albaștrii au câștigat ultimul meci în fața propriilor suporteri în decembrie, 1-0 cu CS Mioveni.

    Elevii lui Andone vor evolua vineri la Balotești, iar apoi duminică vor ”juca” la nunta fundașului central Florin Mureșan.
    CS FC Olimpia 2010 Satu Mare: Dascălu – Ciul, Mureşan, Heil – cpt., Faur – Villand (58, Roșu), Krausz – Pop, Pană, Ursu (80, Ludușan) – Voicu.
    Rezerve: Şuta – Erdei, Cocian, Szollosi, Chitaş.
    Antrenor: Bogdan Andone.
    ASU Politehnica: Gakos – Motreanu, Telescu, Mera – cpt., Taub – Nicolescu – Teuţ (68, Bădăuță), Stancu, Ungureanu (64, Giuricici), Birău (90, Țugui) – Blănaru.
    Rezerve: Gîrlea – Gălan, Vucea, Neamţu.
    Antrenor: Sorin Brîndescu.
    Cartonașe galbene: Faur 67 – Bădăuță 82.
    Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); asistenţi: Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca) şi Marius Bălan (Dej).

    Andone: ”Suntem în creștere de formă, sper să batem la Balotești!”
    „Dacă luăm partea pozitivă, e un punct, iar un punct e întotdeauna mai mult decât nimic. Din păcate, noi nu am reușit să gestionăm numeroasele situații pe care ni le-am creat în acest meci. Știam că Timișoara e o echipă ofensivă, o echipă deschisă, căreia îi place să joace. A fost un meci plăcut, un meci disputat, Politehnica a avut la rândul ei ocazii de a marca, mai ales pe final de joc, la ultima fază, când noi am riscat totul pentru a reuși golul victoriei. Mă bucur pentru Timișoara, pentru că în acest retur au obținut rezultate foarte bune și au reușit să iasă din zona retrogradării. Vor fi și la anul în Liga a II-a, merită cu prisosință acest lucru, atât ca echipă, cât și ca oraș și, nu în ultimul rând, pentru acești suporteri minunați care susțin echipa . Am făcut un joc bun și la Arad, de data aceasta am jucat din nou bine, mai ales pe faza ofensivă. Din păcate, o greșeală în apărare ne-a costat astăzi două puncte. Suntem în creștere de formă și sperăm să se rezolve toate problemele care sunt acum la club. Sper să câștigăm următorul meci, pe care îl jucăm la Balotești”.

    Brîndescu: ”Un rezultat echitabil!”
    „Sunt parțial mulțumit de joc. Am avut momente bune, dar și momente mai puțin bune, pentru că și gazdele au avut situații în care puteau întoarce soarta partidei în favoarea lor. Dacă am fi avut răbdare și maturitate, am fi știut că vor forța victoria și pe final puteam câștiga jocul. Dar pentru acest lucru, ar fi trebuit să fim mai inspirați pe faza de finalizare. Una peste alta, cred că e un rezultat echitabil, ținând seama de ocaziile pe care le-au avut cele două echipe”, a spus, după joc, Sorin Brîndescu.

    Juventus a promovat în Liga 1
    Juventus București a promovat matematic în Liga 1, după victoria în fața celor de la Balotești, scor 3-1, și eșecul arădenilor de la UTA cu Dunărea Călărași, scor 0-1.

    După 20 de etape, Juventus e lider cu 69 de puncte, în timp ce pe poziția secundă e Sepsi Sf. Gheorghe, cu 57 de puncte, care are un meci mai puțin. UTA e pe 3, cu 56 de puncte.

    Rezultate:

    Olimpia Satu Mare – ASU Politehnica Timişoara 1-1

    Afumaţi – Chindia 2-1
    Mioveni – Metalul Reşiţa 5-1
    Clinceni – Tărlungeni 3-0
    Luceafărul – Rm. Vâlcea 3-0
    Juventus – CS Baloteşti 3-1
    Dunărea – UTA 1-0
    Sepsi a stat
    Foresta Suceava a stat.

    Marţi, 2 mai
    Braşov – Dacia Unirea 17:00


    Clasament

    1. Juventus Bucureşti 69
    2. Sepsi 57
    3. UTA 56
    4. CS Mioveni 54
    5. FC Braşov 53
    6. Chindia Târgovişte 50
    7. Olimpia Satu Mare 45
    8. Dunărea Călăraşi 44
    9. Dacia Unirea Brăila 43
    10. CS Afumaţi 38
    11. Foresta Suceava 38
    12. Luceafărul Oradea 37
    13. FC Clinceni 34
    14. ASU Poli Timişoara 31
    15. CS Baloteşti 27
    16. Metalul Reşiţa 20
    17. CSM Rm. Vâlcea 18
    18. Unirea Tărlungeni 3
    19. ACS Berceni 0
    20. Şoimii Pâncota -2



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare