La Socond se are în vedere construirea unei scene în aer liber



socond

În a doua zi de Rusalii a avut loc evenimentul “La Digănie”, în satul Hodișa din comuna Socond. Printre oficialități, a fost prezent și primarul Ioan Crasnai, care a vorbit despre acest eveniment inedit, dar și despre proiectele în desfășurare și planurile de viitor pentru comuna Socond.

Comuna Socond este situată într-o zonă în care tradițiile și ruralul s-au păstrat excelent, astfel că locul abundă în evenimente tradiționale cum ar fi cel din satul Hodișa.

Primarul Ioan Crasnai a mai explicat că, după acest eveniment, vor exista și altele asemănătoare, iar Primăria face eforturi de îmbunătățire a condițiilor prin derularea mai multor proiecte și planificări de noi investiții. Spre exemplu, se urmărește îmbunătățirea constantă, de la ediție la ediție, a acțiunilor deja existente.

Este în plan construirea unei scene pe lac – ceea ce va contribui semnificativ la unicitatea acestei regiuni folclorice, acolo urmând a se desfășura diverse festivaluri tradiționale, la care încă de pe acum – spune primarul – Zona Codrului se pregătește a se mândri cu renumiți artiști precum Lavinia Goste din Cuța. Apoi, se vor îmbunătăți curând drumurile județene, proiectele pentru drumurile locale din regiune fiind ori finalizate ori în desfășurare.

Implicarea autorităților în astfel de evenimente culturale tradiționale românești indică faptul că, pe lângă dorința oamenilor de a conserva aceste obiceiuri, există un interes de sprijinire a acestor acțiuni și în ceea ce privește aleșii cetățenilor – fapt lăudabil și pozitiv.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts