Pensionari activi!



grecia

Membrii Ligii Pensionarilor Unirea din municipiul Satu Mare, Asociației Castelanii Seniori 2015 Carei și Asociației Persoanelor Vârstnice “Seniorii Odoreu” s-au întors pe 9 iunie dintr-o rodnică excursie în Grecia.

Cei ajunși la onorabila vârstă a pensionării ne arată și de această dată că viața de pensionar poate fi una activă, interesantă și entuziastă. Mai multe asociații de pensionari din județul Satu Mare au efectuat, tocmai în această idee, o vizită în Grecia, unde au petrecut câteva zile minunate.

Scopul, de la cunoaștere multiculturală – la vacanță
Niciodată nu e târziu pentru a explora, înfăptui și cunoaște mai mult. Acest lucru l-au dovedit și pensionarii – membri ai Ligii Pensionarilor Unirea din municipiul Satu Mare, Asociației Castelanii Seniori 2015 Carei și Asociației Persoanelor Vârstnice “Seniorii Odoreu”, care, în perioada 29 mai – 9 iunie au făcut o excursie în Grecia cu scopul de a explora această cultură, dar și de a socializa și a profita de acest prilej frumos de vacanță.

Pentru cei din “generația a II-a și I” poate părea un scop oarecum banal, acum când trăim într-o lume fără bariere, însă pentru oamenii care au trăit extensiv perioada comunistă și care nu au trecut granițele României de prea multe ori până acum, contactul cu multiculturalitatea și descoperirea de noi perspective este extrem de benefică.

Au întâlnit pe drum omenia
Ionică Ardelean – președintele Asociației Persoanelor Vârstnice “Seniorii Odoreu” a povestit pentru GNV despre deplasarea în Grecia. “Pensionarii plecați în Grecia, mai exact în insula Thassos, stațiunea Scala Potamia, au întreprins o serie de activități cu scopul de a petrece frumos o bine-meritată vacanță după zeci de ani de muncă, dar și cu scopul de cunoaștere interpersonală și interculturală. Socializarea, odihna, turismul – au fost pentru noi cuvinte cheie în această perioadă. Am pornit la un drum lung cu spirit aventurier, poposind o noapte la Giurgiu. Cu această ocazie, țin să mulțumesc agenției prin care am reușit să organizăm această acțiune, care a fost suficient de amabilă să ne permită să dormim o noapte pe traseu – în condițiile în care astfel de drumuri se fac de obicei fără întreruperi. Totodată, gazdele de la Giurgiu ne-au primit cu ciorbă de pește, deși nu făcea parte din meniul pentru care plătisem o sumă modică din bugetele proprii.”

Activitățile pe care le-au desfășurat în Grecia
“În zilele petrecute acolo – explică președintele Ionică Ardelean – am derulat tot soiul de activități care ne-au consolidat ca și echipă, grup – dacă vreți – de la prepararea gulyasului la ceaun, promovarea plincii românești, gimnastică ritmică pe plajă, seri de dans, până la degustarea mâncării specifice zonei, cum ar fi scoici la ceaun, friptură de miel preparată în stil grecesc și altele. Am făcut o croazieră cu un vaporaș pe marea Egee, iar unii dintre pensionari au închiriat chiar mașini cu care au făcut turul insulei Thassos, care măsoară în jur de 100 de km pătrați.”

Astfel de acțiuni – în fond, excursii tematice – contribuie la crearea unui stil de viață diversificat pentru cei aflați la vârsta pensionării, sunt bune ocazii de a stabili conexiuni și de a continua procesul de învățare despre viață și lume – care, după cum bine știe fiecare om, indiferent de vârstă – nu se încheie niciodată.
Rareș Jucan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts