Simona Halep a fost desemnată jucătoarea lunii mai în circuitul WTA



Simona Halep

Simona Halep, ocupanta locului 2 în clasamentul mondial, a fost desemnată, vineri, jucătoarea lunii mai în circuitul WTA. Halep le-a depăşit clar pe Jelena Ostapenko şi Elina Svitolina, din Letonia, respectiv Ucraina.

În sondajul realizat pe site-ul wtatennis.com, a doua jucătoare a lumii a strâns nu mai puţin de 87 la sută dintre voturile fanilor. Campioana de la Roland Garros, Jelena Ostapenko, a fost a doua, cu 9 la sută, iar Elina Svitolina, care s-a impus la Roma, a fost a treia, cu 4 la sută.

Simona Halep a jucat trei finale la rând, la Madrid, Roma şi Paris, câştigând-o pe prima. În celelalte două meciuri a fost învinsă de Svitolina, respectiv Ostapenko.

Simona Halep a urcat pe primul loc în clasamentul Race to Singapore şi pe doi în ierarhia mondială, în urma competiţiilor disputate pe zgură, în care a înregistrat 19 victorii şi doar trei înfrângeri.

Serena Williams (ianuarie), Elina Svitolina (februarie), Elena Vesnina (martie) şi Laura Siegemund (aprilie) au mai primit, în acest an, distincţia de jucătoarea lunii.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts