Valea Vinului și Unio, câștigătoarele concursului Serviciilor pentru Situații de Urgență



Servicii Situatii de urgenta

În cursul zilei de ieri, începând cu ora 09:00, pe stadionul Olimpia din municipiul Satu Mare, s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă.

Scopul acestei competiţii a vizat, pe de-o parte, dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, iar pe de altă parte, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie ale serviciilor voluntare şi private.

Probele de concurs au fost: “Pista cu obstacole pe 100 metri”, “Ştafeta 4 x 100 metri” şi “Dispozitivul de intervenţie”.

La concurs au luat startul 12 echipaje, 9 la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU Agriș, SVSU Beltiug, SVSU Livada, SVSU Căuaş, SVSU Sanislău, SVSU Foieni, SVSU Craidorolț, SVSU Medieșu Aurit și SVSU Valea Vinului) şi 3 la serviciile private pentru situaţii de urgenţă (SPSU SC Fire&Rescue Services SRL- punct de lucru SC Electrolux România SA Satu Mare, SPSU SC Continental Contitech Carei, SPSU SC Unio SA Satu Mare).

A fost o zi de întreceri intense, viu disputate, pe parcursul cărora toţi participanţii au demonstrat că s-au pregătit intens.

La final, clasamentul general a fost următorul:

La Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă:
Locul I: S.V.S.U. al comunei Valea Vinului;
Locul II: S.V.S.U. al comunei Medieșu Aurit;
Locul III: S.V.S.U. al comunei Căuaş.

La Servicii Private pentru Situaţii de Urgenţă:
Locul I: S.P.S.U. al S.C. Unio SA Satu Mare;
Locul II: S.P.S.U. al SC Fire&Rescue Services SRL- punct de lucru SC Electrolux România SA Satu Mare;
Locul III: S.P.S.U. al SC Continental Contitech Carei.

Echipajele clasate pe primul loc, atât la serviciile voluntare cât şi la cele private s-au calificat pentru faza interjudeţeană care va avea loc în cursul lunii iulie a.c. în municipiul Arad. Pe această cale Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare transmite felicitări tuturor serviciilor participante, pentru efortul şi preocuparea permanentă în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă şi adresează mulţumiri administraţiei stadionului Olimpia Satu Mare pentru sprijinul acordat în organizarea şi desfăşurarea concursului.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts