Ciprian Brata s-a întors la Olimpia

13238894_521774378012783_4110349839629954723_n

Olimpia caută să-și completeze lotul de jucători în perioada cantonamentului de la Poiana Brașov. Și, după ce oficialii clubului au ajuns la un acord cu Munteanu, Hlinca și Achim, cu care s-au semnat contracte pe un an, iată că la echipă a revenit și mijlocașul Ciprian Brata.

Mijlocașul sătmărean s-a refăcut după accidentarea suferită la finalul sezonului 2015-2016 și e dornic să revină în top. După ce a evoluat și în prima ligă, Brata speră să se impună acum la Olimpia pentru a face din nou pasul spre o echipă de top.

Tot la capitolul noutăți îi trecem pe frații Vincze de la Dorolț și pe Demba, care au semnat și ei, ieri, contractele cu gruparea antrenată de Tibi Selymes.

La echipă mai este așteptat fundașul Sebastian Agache de la Deva, precum și un mijlocaș sârb și doi atacanți francezi. De asemenea, conducerea mai așteaptă azi un răspuns la oferta făcută unui mijlocaș central cu experiența ligii 1. Deocamdată, numele jucătorilor doriți sunt ținute la secret pentru a nu intra și alte echipe pe fir…

Altfel, Olimpia a fost invitată să joace un amical pe 19 iulie la Debrecen cu fosta campioană a Ungariei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...