O nouă înfrângere la Kisvarda

kisvarda-olimpia-satu-mare-3

Olimpia Satu Mare a jucat duminică după amiază un nou meci de pregătire în Ungaria. Elevii lui Tibi Selymes s-au deplasat la KISVARDA unde au cedat în fața formației locale Master Good cu 0-2.

Golurile gazdelor au fost marcate de Lukács R. (31.) și Papucsek B. (84.).

Anul trecut tot în pregătiri Kisvarda zdrobea Olimpia cu 9-0 iar după acel joc antrenorii Mircea Bolba și Tibi Csik și-au prezentat demisiile iar în locul lor a fost adus Bogdan Andone.

Antrenorul Tibi Selymes ne-a declarat că în ciuda înfrângerii echipa a făcut un meci bun în fața unui adversar valoros. ”Față de momentul actual de pregătire în care suntem putem spune că băieții au dat o replică bună unei echipe care trage la promovarea în prima ligă din Ungaria. Și care are jucători cu salarii peste nivelul chiar a ligii 1 de la noi. Vom juca miercuri acasă și încet ne vom putea face lotul pentru campionat” spune Selymes.

Olimpia: Fl. Muntean (Preda) – Achim, Hlinca (Fl. Mureşan), Cr. Munteanu, Brata (Paul Copaci), Cocian, Nikola Tasic (Lukacs), Miholca (Cubaş), V. Pop (Demba Toure), Ben Khalifa (Bura), Oliver Lusamba (Christ Mbondi).

Până startul în campionat, Olimpia mai are de disputat trei meciuri, toate în această săptămână şi toate la Satu Mare sau Dorolţ.

Iată programul:
Azi, ora 18.00: Olimpia – Unirea Tăşnad (la Dorolţ)
Mâine, 18.00: Olimpia – Cigand (stadion Olimpia)
Sâmbătă, 11.00: Olimpia – Recea (stadion Olimpia).

Azi se stabilește programul Ligii a 2-a
Azi la sediul FRF va avea loc Adunarea Generală a reprezentanților echipelor din Liga a 2-a. Și va fi stabilit și programul ediției 2017-2018 a eșalonului secund.

Liga 2 va începe în data de 5 august şi se va încheia în 2 iunie 2018. Prima parte a sezonului va cuprinde meciurile turului şi alte două din retur. Sezonul de vară-toamnă se va încheia pe data de 9 decembrie, iar partea a doua va debuta în 24 februarie 2018.

Campionatul Ligii 2 se va desfăşura într-o serie unică, iar la start ar trebui să se prezinte 20 de echipe. Până acum s-au înscris următoarele 19 echipe:

Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureş, UTA, CS Mioveni, Chindia Târgovişte, Dunărea Călăraşi, CS Afumaţi, Olimpia Satu Mare, Luceafărul Oradea, Dacia Unirea Brăila, Foresta Suceava, CS Baloteşti, Academica Clinceni, ASU Politehnica Timişoara, Ştiinţa Miroslava, Metaloglobus Bucureşti, SCM Piteşti, Ripensia Timişoara şi AFC Hermannstadt. A 20-a echipă ar putea fi Metalul Reşiţa, echipă care a retrogradat din L2 la finalul sezonului trecut, dar care şi-a manifestat dorinţa de a participa la campionat în locul echipei FC Braşov.

Partea a doua a sezonului, din care mai rămân 17 etape, ar trebui să se reia pe 24 februarie şi să se încheie pe 2 iunie. În acest interval vor avea loc încă două etape intermediare, pe 18 aprilie, respectiv pe 16 mai.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

TRAGEDIE. Al doilea DECES din Satu Mare a unui pozitiv cu COVID-19. De data asta e vorba de o FEMEIE

Veștile bune se împletesc cu cele proaste. Dacă mai devreme anunțam că al doilea pacient confirmat pozitiv cu coronavirus s-a vindecat, din păcate, acum...

VALERIU IOAN. EDITORIAL. Jurnal de campanie de pe frontul bătăliei anti COVID 19

Din fericire, Domnul ne scoate în față exemple de oameni buni, de oameni care aleg sacrificiul și renunțarea chiar la propria viață pentru salvarea...

BUCURIE. Al doilea OȘAN s-a VINDENCAT de COVID-19. A RĂPUS boala deși avea și ALTE BOLI

Veste foarte bună pentru cetățenii județului Satu Mare, în general, și a locuitorilor din Țara Oașului, în special. Al doilea pacient diagnosticat cu COVID-19...

Măsuri SUPLIMENTARE împotriva CORONAVIRUS luate la Primăria Satu Mare. Valabile din 1 aprilie

Pentru  protejarea populației de infectarea  cu virusul COVID-19 şi în urma măsurilor luate de autoritățile centrale, Primăria Municipiului Satu Mare anunță următoarele măsuri: Se suspendă...

VESTE BUNĂ. ATENȚIE PACIENȚI!!! Se REIAU parțial CONSULTAȚIILE în Policlinică    

Începand cu data de 01.04.2020 in cadrul Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și Tășnad se asigură asistența medicală la unele specialități pentru...