More


    Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la Wimbledon

    =

    sorana

    Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, marți, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce a dispus cu 7-6 (4), 6-4 de olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul 23.

    Cîrstea (27 ani, 63 WTA) s-a impus într-o oră și 46 de minute în fața olandezei de 25 de ani care ocupă locul 24 în ierarhia mondială.

    Olandeza a dominat începutul de meci și a condus cu 2-0, 3-1 și 5-2, dar Sorana a revenit spectaculos și a întors scorul la 6-5 în favoarea sa. Setul a ajuns în tie break, unde românca s-a impus cu 7-4.

    În setul secund s-a mers cap la cap, cu serviciul, până la 4-4, când Cîrstea a reușit break-ul (5-4). Din păcate, Sorana nu a reușit să fructifice avantajul și și-a pierdut serviciul (5-5). Românca a reușit un nou break, iar apoi un ghem la zero pe serviciul său, obținând o victorie remarcabilă.

    Cîrstea s-a impus în toate cele patru meciuri directe cu Bertens, ultima oară anul trecut, la Linz, în primul tur, cu 6-4, 6-2.

    Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 57.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA.

    Următoarea adversară va fi americanca Bethanie Mattek-Sands, care a trecut cu 1-6, 6-2, 6-3 de poloneza Magda Linette.

    Cîrstea are trei victorii din tot atâtea meciuri cu americanca (32 ani, 103 WTA), cel mai recent fiind în 2013, când Sorana s-a impus cu 6-1, 6-3 în primul tur la Pattaya.

    Din 2013, Sorana nu mai ajunsese în turul secund la Wimbledon, unde cea mai bună performanță a sa este turul al treilea (2009, 2012).

    Tot marți, Monica Niculescu a fost învinsă în primul tur de de Magdalena Rybarikova (Slovacia), cu 6-4, 6-1.

    Cîrstea este a patra româncă ajunsă în turul secund la Wimbledon, după Simona Halep (a doua favorită), Irina Begu și Ana Bogdan.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img