Nu doar echipele de fotbal din judeţ se pregătesc pentru sezonul 2017-2018 ci şi arbitrii aparţinând AJF Satu Mare. Astfel, la Carei a avut loc, vineri, testarea teoretică şi fizică a peste 50 de cavaleri ai fluierului din județ.
De la ora 18:00 a avut loc testarea teoretică. Arbitrii prezenţi au susţinut proba scrisă, au primit 10 întrebări din Legile Jocului cu un singur răspuns corect. S-a trecut apoi la proba video, unde s-a intrat pe grupe. S-au prezentat 10 faze de joc unde arbitrii au fost nevoiţi să dea răspunsuri disciplinare (galben, roşu, fără cartonaş), după care modul de reluare a jocului (lovitură liberă directă, indirectă, penalty etc). În jurul orei 19 s-a mers la stadionul echipei Victoria Carei, la testarea fizică.
Atent supravegheaţi de Ovidiu Mazilu – directorul AJF Satu Mare, şi Szabolcs Kovacs – vicepreşedinte CJA Satu Mare, arbitrii sătmăreni au fugit aproape toţi sub 6 secunde la proba de 40 metri. După care s-a dat şi testul FIFA la rezistenţă.
De remarcat că din acest sezon lotul arbitrilor de la AJF Satu Mare s-a întărit și cu bihorenii Octavian Șovre, Rareș Vidican, Radu Pascu, Sergiu Albu, Alexandru Corb, Bogdan Gireada, Gabriela Toderaș, Rareș Lakatoș, Ciprian Danșa și Marius Omuț.
Liga a 4-a seria B va începe în acest week-end, în vreme ce celelalte campionate au programată prima etapă pe 2-3 septembrie.