Bicfalvi înscrie împotriva lui Zenit!



bicfalvi

Careianul Eric Bicfalvi, mijlocașul lui Ural, a marcat golul echipei sale în meciul cu Zenit Sankt Petersburg, 1-1.

Zenitul lui Mancini s-a împiedicat prima dată în acest sezon la Ekaterinburg. Primele două puncte pierdute i se datorează și lui Eric Bicfalvi. Internaționalul român nu este mulțumit cu scorul: “Rezultatul este bun, însă simt că puteam să-i batem. Ne-am impus clar ritmul în prima repriză, am marcat și nu am fi primit gol după pauză dacă jucam mai sus. Adversarul a fost foarte puternic”.

Fostul stelist nu e impresionat nici de faptul că Ural i-a luat primul punct lui Zenit după un sfert de secol!

“Se schimbă vremurile, acum avem o echipă foarte bună și mergem mai departe. Fizic ne prezentăm remarcabil și îmi place că avem un calendar încărcat”, a declarat Bicfalvi în Sovețki Sport. El a punctat în minutul 35, cu o lovitură de cap din plonjon, după o centrare venită de pe partea dreaptă. Prima sa reușită din acest sezon.

În 5 etape, echipa lui Bicfalvi e pe locul 9, având 7 puncte. 5 goluri a reușit Bicfalvi pentru Ural, toate în 2017, trei în campionat plus două în Cupa Rusiei. 5 meciuri din 5 a bifat Eric în acest campionat. N-a ratat decât ultimele 4 minute cu Krasnodar.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts