Cum poți deveni designer vestimentar. Aluisia Giurgiu împărtășește din experiența sa din Belgia



Designul vestimentar și artele fine în general sunt domenii în care creativitatea se poate manifesta fără nicio limită. Despre cum poți face dintr-o astfel de pasiune o meserie, de ce ai urma o școală de elită în această industrie și care ar fi procedurile de admitere, aflați de la Aluisia Giurgiu, o studentă în Belgia.

Aluisia Giurgiu 1

Procedura de admitere

Royal Academy of Fine Arts este a patra școală din lume în ceea ce privește domeniul artelor fine și poate mai ales cel al designului vestimentar în particular. O sătmăreancă plecată pe meleaguri belgiene de 4 ani, Aluisia Giurgiu, a povestit în exclusivitate pentru GNV ce presupune admiterea la o astfel de școală elitistă.

“Procedura în sine de admitere la Royal Academy of Fine Arts nu este una foarte dificilă. Presupune doar puțină pregătire și <<research>> înainte de a începe acest proces. Trebuie să știi că asta îți dorești – în primul rând – și sunt niște pași simpli pe care trebuie să îi urmezi pentru a aplica la facultate. Una dintre cerințele pe care o găsești pe site este întocmirea unui portofoliu cu schițele tale, fotografii sau lucrări artistice pe care le ai – pentru că la facultatea aceasta găsești mai multe profiluri – moda nefiind singurul. În acest portofoliu trebuie să se regăsească, din punctul meu de vedere, personalitatea ta, să lași să se vadă faptul că ai creativitate și că asta îți dorești să faci cu adevărat.” – Aluisia Giurgiu, studentă

Aluisia Giurgiu 2

Costuri pe categorii de studenți

Costurile pentru a urma o școală precum cea din Belgia trebuie categoric luate în considerare, alături de faptul că există posibilități și variante avantajoase pentru cine caută și își dorește cu sinceritate o astfel de carieră la nivel înalt.

“Într-adevăr, pentru studenții care locuiesc în Belgia, costurile sunt undeva la 1000/1500 de euro pe an. Pentru studenții care aplică din străinătate – și sunt foarte mulți – costurile ajung undeva la 6000 de euro pe an. Sigur, aceste sume pot părea inaccesibile, dar e foarte important de subliniat că există posibilitatea de a primi o bursă – trebuie doar să cauți pe internet și să urmezi demersurile necesare.” – spune Aluisia

Cuvântul-cheie este așadar pasiunea. Determinarea și perseverența sunt ingrediente indispensabile. Având în vedere că trăim într-o lume din ce în ce mai lipsită de granițe, limitele și le stabilește fiecare om în parte, la fel și încrederea în visele proprii. Sloganul rămâne însă același: totul e posibil când îți dorești cu adevărat!

Rareș Jucan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts