More

    Festivalul folcloric “Pe Someș, pe lângă Vale”, o ediție întâi reușită

    Duminică a avut loc la Valea Vinului prima ediție a festivalului folcloric “Pe Someș, pe lângă Vale”. Evenimentul a reunit artiști cunoscuți atât la nivel județean, cât și national, oferind publicului un spectacol de calitate.

    20170910_161400

    Un eveniment de puternic impact cultural

    Festivalului folcloric „Pe Someș, pe lângă Vale” a debutat duminică la Valea Vinului. Deși evenimentul se află la ediția cu numărul 1, are prospecte mai mult decât promițătoare pentru viitor, după cum a asigurat directorul instituției organizatoare principale – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo.

    Un nou proiect cultural pentru județul Satu Mare este întotdeauna de bun augur și e cu atât mai bine cu cât dezvoltă din punct de vedere cultural inclusiv zonele rurale din județ. Primarul din Valea Vinului, Radu Cristea, salută organizarea acestui festival, mai ales că aștepta cea mai bună ocazie pentru prezența unui eveniment de acest gen în comună, având în vedere că în această zonă nu s-au prea organizat sărbători câmpenești.

    20170910_155509

    Nume cunoscute

    Au urcat pe scenă nume consecrate ale muzicii populare, de la interpreți la grupuri folclorice: Veta Biriș, Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene”, Ansamblul Folcloric „Cununița” și „Cununița Năzdrăvană” – Maria Carmen Sas și Leontina Dorca, Ansamblul Folcloric „Cununița” al Palatului Culturii Bistrița, Marian Buzilă, Romina Sârbe și Cristian Totpati, Corul Medieșana din Medieșu Aurit. Au avut o prestație și cei mici de la Grupa „Buburuzelor” – Grădinița cu Program Normal din localitatea Roșiori.

    Evenimentul a fost organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Valea Vinului.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE