Magazinul Lidl nu se mai deschide. Primăria pune piciorul în prag



lidl6

Cu toate că inaugurarea magazinului Lidl era programată să aibă loc peste aproximativ două săptămâni, acest lucru nu se va mai întâmpla. Conducerea Primăriei Satu Mare pune piciorul în prag și în acest caz.

Astfel, atât primarul Kereskenyi Gabor, cât și city-managerul Masculic Csaba, au declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Lidl nu va primi autorizație de funcșionare decât după ce vor fi finalizate lucrările la sensul giratoriu de la Crinul.

”Este una dintre cele mai vitale intersecții din municipiu. Nu o să dăm autorizația de funcționare până când nu vor termina sensul. Dacă dăm drumul acum se va crea haos. Dacă condiționăm acordarea autorizației de funcționare, măcar așa o să avem o garanție că se vor apuca de treabă și că vor termina cât mai repede lucrările”, a precizat Kereskenyi.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, și administratorul public Maskulik Csaba au precizat că magazinul Lidl nu va primi autorizația de funcționare până când nu va finaliza lucrările la sensul giratoriu de la Crinul.

În această situație, deși va fi pregătit, magazinul Lidl nu va fi inaugurat pe data de 12 octombrie, cum s-a stabilit inițial, ci undeva pe la începutul lunii noiembrie, când va fi gata sensul giratoriu de la Crinul.

În opinia city-managerului Masculic Csaba, o parte din vină pentrua aceste întârzieri oare și constructorul care a începout lucrările abia în data de 9 august, deși data fixată inițial era 1 iulie. Astfel că și termenul de finalizare al lucrărilor va fi depășit cu mai bine de o lună de zile.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts