Sătmărenilor le place handbalul



handbal

Primul meci acasă în Divizia A pentru noua trupă a ADEP Satu Mare a adus peste 100 de oameni la sala LPS. Iar publicul i-a primit cu căldură pe băieții antrenați de cuplul Dan Sebastian-Kibedi Albert chiar dacă aceștia nu au reușit decât în primele 10 minute să se ridice la nivelul adversarilor.

A fost 4-4 în minutul 10 după care plusul de pregătire și de experiență și-a spus cuvântul Oradea s-a distanțat decisiv până la pauză , 9-16 iar apoi în partea a doua s-a dus chiar și la 10 goluri , 19-29.

Finalul le-a aparținut însă băieților noștri care au redus din diferență și au avut câteva faze de efect aplaudate de spectatori. S-a terminat 24-31 cu mențiunea că pentru ADEP Satu Mare a intrat în poartă Adrian Merlă. Fostul portar al celor de la CS Unio, a ajuns acum la 45 de ani a revenit astfel într-un meci oficial după o pauză de aproape 10 ani. Și, cine știe, poate-l vom vedea jucând împotriva fiului său, Adi, care apără acum poarta celor de la CSA Steaua în Liga Zimbrilor.

Meciul a început cu o mică festivitate. Cei de la ADEP Satu Mare i-au oferit o plachetă lui Feri Schlachter, fost portar și el în perioada de glorie a echipei de handbal de la UNIO. În plus Schlachter a dat și lovitura de start a meciului de duminică.

Au marcat duminică:
Adep: Vaştag – 4, Varga – 4, Jurj – 3, Morar – 3, Grenczer – 3, Saroz – 3, R. Pop – 3, Baros – 1. Au mai jucat: Pogyină, A. Merlă, Nicoară, Reşetar, Chiş. Antrenori: Dan Sebastian şi Albert Kibedi.
CSM Oradea: A. Pop – 7, B. Munteanu – 5, Munea – 5, Libert – 4, Stroe – 3, R. Radu – 2, E. Szilagyi – 2, Iozu – 2, Duma – 1. Antrenor: Tudor Sebastian.
Alte rezultate din etapa 2 a Diviziei A, Seria B: Minaur BM II – Poli Timişoara 36-16, CNE Sighişoara – “U” Cluj 27-44, “U” Craiova – HC Sibiu 32-28, HCM Sighişoara – Târgu Jiu s-a terminat după încheierea ediţiei, iar CSMŞ Reşiţa a stat.
Adep se află pe ultimul loc după două etape, iar în runda următoare va juca în deplasare la Poli Timişoara (1 octombrie).





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts