More


    Teodor Curpaș, la o nouă lansare de carte

    =

    curpas1

    Luni a avut loc o dublă lansare de carte, într-un cadru fastuos și elegant. Este vorba despre volumul 9 din “Oameni și fapte” al profesorului Teodor Curpaș și cartea de versuri scrisă de Tărțan Vasile (cântăreț de operă), fost elev al profesorului în Satu Mare, stabilit de 35 de ani în Mannheim (Germania).

    A fost prezentă o audiență numeroasă la eveniment, ceea ce a contribuit la reușita acestuia. Cei 86 de oameni prezenți la lansare au fost foarte încântați de această manifestare culturală – lucru ce reiese chiar din cuvintele lor de apreciere. Au participat preoți, primari, juriști, artiști, scriitori, oameni de cultură – așadar personalități ale județului Satu Mare și nu numai. Teodor Curpaș a fost vizibil emoționat.

    Acțiunea a fost coordonată de Voicu D. Rusu și au susținut alocuțiuni protopopul Marian Crainic, fostul prefect dr. Eugeniu Avram, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, Vasile Moiș, editorul George Terziu, editoarea Nadia Fărcaș și în final Alexandru Zotta, care prin cuvintele adresate au stârnit lacrimi în rândul publicului.

    O prezență deosebită a fost Nadia Fărcaș, directoarea editurii Ecoul Transilvaniei din Cluj Napoca – cea care a realizat în mod practic frumosul volum de versuri.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img