Tragediile de pe șoselele Sătmarului. Zeci de morți, sute de răniți



accident mortal1

Cu toate acțiunile inițiate de polițiștii rutieri sătmăreni pentru combaterea abaterilor care generează riscul rutier, în primul semestru al acestui an, pe șosele județului s-au produs adevărate tragedii. Accidentele s-au soldat cu zeci de moți și sute de răniți.

Raportul pe primele șase luni ale anului, prezentat ieri în cadrul ședinței ATOP de șeful IPJ Satu Mare, Sorin Stan, arată că în perioada analizată în județ au fost constate 319 infracțiuni la regimul circulației rutiere, cu 48 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, și 36.728 contravenții (+235). Totodată, au fost aplicate amenzi în cuantum total de peste 7,8 milioane lei.

Tot în primul semestru au fost înregistrate 204 accidente rutiere, cu 29 mai puține decât anul trecut, însă mult mai grave.

Nu mai puțin de 25 de persoane și-au pierdut viața în urma unor evenimente rutiere, în timp ce 66 de persoane au fost rănite grav și 161 rănite ușor.

Cel mai grav dintre toate a ost accidentul produs în data de 3 iulie, în afara orașului Livada, când patru persoane au murit (două mame surori și doi fii verișori), după ce un tânăr a scăpat de sub control o mașină de teren.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts