Mașinile parcate ilegal în Sătmar, ridicate de anul viitor



Masini ridicate

Mașinile parcate ilegal pe raza municipiului Satu Mare vor fi ridicate, cel mai probabil, începând cu data de 1 ianuarie 2018. Administrația Domeniului Public (ADP) Satu Mare a depus un proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor și tarifelor ce vor fi aplicate anul viitor. Unul dintre capitolele acestui proiect este și ridicări autovehicule.

Tarifele de recuperare
Potrivit proiectului, sătmăreanul a cărui mașină a fost ridicată deoarece a fost parcată ilegal va trebui să plătească 550 de lei, adică 300 lei pentru ridicare, 200 de lei pentru transport și 50 de lei pe zi pentru depozitare, la care se mai adaugă și amenda de parcare ilegală (cel puțin 120 de lei).

Proiectul va fi supus dezbaterii Consiliului Local pentru a fi aprobat, cel mai probabil, la prima ședință. Dacă tarifele vor fi aprobate, atunci trebuie elaborat un regulament pentru ridicarea autoturismelor de pe raza municipiului Satu Mare.

Bani pentru auto-speciala de ridicare
Se pare că decizia de a introduce un serviciu de ridicare a autoturismelor a fost luată încă de anul trecut de conducerea Primăriei Satu Mare, odată cu adoptarea Hotărârii Guvernului cu numărul 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Una dintre cele mai importante modificări care au fost aduse Codului Rutier o reprezintă ridicarea autovehiculelor.

La elaborarea bugetului pe anul 2017, a fost alocată suma de 160.000 de lei pentru achiziționarea unei autospeciale pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal. Asta înseamnă că acest serviciu va fi făcut de către o instituție subordonată Primăriei (cel mai probabil ADP) și nu va fi externalizat.

Totul depinde de consilierii locali
Ca toate acestea să se întâmple, proiectul de hotărâre trebuie să fie aprobat de consilierii locali sătmăreni la următoarea ședință. Tot în același capitol sunt prevăzute și taxele pentru ridicarea mașinilor abandonate. Astfel, proprietarul unei asemenea mașini va trebui să plătească peste 350 de lei (150 de lei+TVA pentru ridicare și transport, 82,5 lei +TVA pentru expertiză și evaluare și 60 de lei+TVA pentru depozitare).

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts