Pensionarii de la Clubul Castelanii Seniori Carei au sărbătorit Ziua Internațională a Vârstnicilor



Alegerea de a trăi viața frumos nu are vârstă și nu este nici restricționată de nimic. Este pur și simplu o alegere benefică. Asta demonstrează comunității sătmărene încă o dată membrii Clubului pensionarilor Castelanii Seniori din Carei, care continuă seria activităților culturale.

pensionari (2)

Clubul vârstnicilor Castelanii Seniori Carei a celebrat Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice printr-un eveniment care a radiat energie pozitivă. “A fost un eveniment deosebit, cu multă încărcătură emoțională. Ne-am strâns foarte mulți pensionari. Parcă niciodată nu ne-am strâns atât de mulți. La începutul aceste întâlniri au fost sărbătoriți toți cei care au împlinit sau vor împlini curând 80 de ani. Marea surpriză pentru ei, dar și pentru unii dintre noi, care nu știam, a fost faptul că li s-au pregătit la fiecare niște torturi absolut minunate, iar ei s-au bucurat ca niște copii. Întreaga aniversare a Zilei Internaționale a Pensionarilor mi-a rămas puternic întipărită în minte și sunt sigură că și celorlalți.” – a declarat Elisabeta Weinberger – membră Castelanii Seniori

pensionari (1)

A zâmbi este așadar mereu o chestiune de liber arbitru și este o lecție extraordinară pe care Clubul pensionarilor Castelanii Seniori din Carei o predă încă o dată nouă tuturor.

Rareș Jucan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts