Strategie nouă pentru dezvoltarea zonelor urbane marginalizate



În cadrul conferinței de presă de la sediul primăriei Satu Mare ce a avut loc astăzi a fost discutat un proiect ambițios pentru Satu Mare. El se referă la elaborarea unei strategii de dezvoltare locală, cu scopul de a stabiliza situațiile din zonele urbane defavorizate ale municipiului.

Strategie

Proiectul, în linii generale

Proiectul prevede înființarea unui Grup de Acțiune Local al municipiului Satu Mare care urmează să desfășoare activități în teritoriu. Managerul de proiect, Florin Cristea, a vorbit despre componența acestui grup de acțiune, dar și despre suma care va fi investită într-o primă etapă. “Din GAL vor face parte toți partenerii și orice alte persoane sau instituții care pot acorda sprijin în acest sens. Suma investită se ridică undeva la 50.000 de euro.”

Probleme ridicate

În cadrul conferinței de presă au fost prezenți reprezentanții mai multor instituții din municipiul Satu Mare. Unii dintre ei au ridicat probleme stringente cu care se confruntă comunitățile din zonele urbane defavorizate și au manifestat disponibilitate în a sprijini Primăria în demersurile sale. Spre exemplu, Simona Derșidan, director AJOFM, a spus că instituția pe care o conduce poate sprijini acest proiect pe linia de educație prin a oferi consiliere și îndrumare în vederea conștientizării oamenilor din comunitățile vizate cu privire la importanța de a avea un loc de muncă. De asemenea, a mai fost discutată posibilitatea implicării cartierului Sătmărel în acest proiect, deși nu s-a luat încă o decizie fermă în acest sens.

În prima fază a proiectului, suma investită se ridică undeva în jurul pragului de 50.000 euro, așteptându-se în a doua fază de proiect o atragere de fonduri de până la 7 milioane de euro.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts