Învinse de două ori în amicale de bănățence, baschetbalistele de la CSM Satu Mare și-au dorit mult revanșa în partida de campionat. Iar elevele lui Dobă și Boian au învățat din greșelile făcute în pregătiri și s-au întors cu toate punctele de la Timișoara.
Meciul dintre CS SCM Timișoara și CSM Satu Mare a deschis practic cuplajul baschetbalistic de vineri din sala Constantin Jude. După meciul fetelor s-a jucat partida de la masculin dintre Timba și campioana U Cluj Napoca.
Antrenorul gazdelor, Mihai Coldea a început partida cu Ivășchescu (jucătoarea U22), Lloyd, Ardelean, Burdgess și Conwright. Marius Dobă le-a trimis în 5-ul de start pe Mandache, Baltic, Sfîrlea (U22), Green și Harrison. Mandache a deschis scorul pentru oaspete, iar Conwright a înscris de două ori de după semicerc, ducând scorul la 6-2 în minutul trei. Green a dus formația sătmăreană în avantaj cu două trițe la rând, 7-11. Kiriienko a egalat la 23 în minutul 14, după care CSM-ul a preluat conducerea și nu a mai cedat-o până la final. Gazdele s-au mai apropiat la un punct, dar oaspetele s-au distanțat la 9 lungimi la ultima pauză, 43-52. Alb-violetele s-au apropiat la patru lungimi, însă Green a înscris 5 puncte la final.Cu specialitatea casei deja, coș de trei puncte la ultima aruncare , în ultima secundă.
S-a încheiat 57-69 și sătmărencele au ajuns la 3 victorii din 3 în startul campionatului, fiind alături de Sepsi neînvinse în acest debut de campionat.
Porchia Green a fost coșghetera partidei cu 23 de puncte, plus 7 recuperări. Destiny Williams a fost cea mai eficientă de pe teren, cu 19 puncte și 10 recuperări pentru 29 indice al eficienței. Pentru CSM Satu Mare au mai înscris: Harrison – 12 puncte, Mandache 10, Baltic 4 și Solopova un punct. Maegan Conwright a fost cea mai bună marcatoare de la gazde, cu 21 de puncte, plus 6 pase decisive, dar și 5 mingi pierdute, cu 14 la eficiență. Pentru CS SCM Timișoara au mai înscris: Burdgess – 9 puncte, Lloyd 8, Filip 6, Kiriienko 5 puncte (7 recuperări), Stoiedin 4 puncte, Pop și Ivășchescu câte două puncte fiecare.
Timișorencele primesc etapa viitoare vizita vecinei FCC ICIM Arad, cu care s-au mai întâlnit în cupă. CSM Satu Mare primește vizita formației UPM BC Sirius Târgu Mureș. Partida CSM SATU MARE-Sirius se va juca vineri de la ora 18 deoarece sâmbătă saa LPS e ocupată cu un turneu internațional de judo.
Etapa III
CSBT Alexandria- Olimpia CSU Braşov 72-71
Universitatea Alba Iulia- Sirius Târgu Mureș 80-64
SCM Timișoara- CSM Satu Mare 57-69
CS Phoenix Galați -ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 69 82
Univ V Goldiş ICIM Arad- Universitatea Cluj-Napoca 62- 71
Clasament
1.ACS Sfântu Gheorghe 6
2 CSM Satu Mare 6
3. CSBT Alexandria 5
4. Olimpia CSU Braşov 5
5. Sirius Târgu Mureș 5
6. Universitatea Alba Iulia 4
7. U.Cluj-Napoca 3
8. CS Phoenix Galați 3
9. Univ V Goldiş Arad 3
10. SCM Timișoara 2