Ministrul Ioana Bran după depunerea jurământului: Îmi doresc să văd steagul României cât mai sus

Noul ministru al Turismului și Sportului, sătmăreanca Ioana Bran, a afirmat aseară, după depunerea jurământului, că pornește la drum cu trei mari obiective principale și că își dorește să vadă drapelul României cât mai sus.

În cele ce urmează, prezentăm integral declarația sătmărencei Ioana Bran, minisrtrul Tineretului și Sportului.

”Depunerea jurământului în această (ieri – n.r.)seară a fost punctul culminant al învestirii noii echipe guvernamentale. Cred cu tărie că această echipă are capacitatea de a finaliza cu succes toate punctele din programul de guvernare, program cu care am câștigat încrederea concetățenilor noștri.

Pornesc în acest mandat de ministru cu trei priorități principale:
1. Susținerea mult mai eficientă a sportului de performanță
2. Creionarea și implementarea unei strategii coerente în ceea ce privește sportul de masă
3. Realizarea unor proiecte și activități care să aibă ca finalitate satisfacerea unor nevoi concrete ale tinerilor din România și care să le permită acestora să aibă o voce puternică și respectată în toate domeniile care îi privesc direct.

Îmi doresc să văd steagul României cât mai sus, în cât mai multe competiții dar în același timp îmi doresc să văd cât mai mulți tineri redescoperind plăcerea de a practica unul sau mai multe sporturi la nivel de amatori.

Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și vă promit că voi face tot ce îmi stă în putere să mă ridic la nivelul așteptărilor dumneavoastră.”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

DECIZIE. Se reiau LUCRĂRILE pe rețeaua de DRUMURI județene! Pe ce TRONSOANE se lucrează

La o scurtă vizită pe teren, astăzi, 27 martie, se poate observa că se efectuează mai multe tipuri de lucrări pe rețeaua de drumuri...

LIBER peste GRANIȚA cu Ungaria. Cine ARE VOIE să treacă în AMBELE SENSURI

S-a dat liber la granițacu Ungaria dar numai pentru o anumită categorie de oameni. Autorităţile de frontieră din România şi Ungaria au decis ca începând...

ÎNGRIJORARE. Peste 200 de sătmăreni, ÎN CARANTINĂ. Circa 3.260, la IZOLARE

În județul Satu Mare, astăzi, 27 martie, se află în carantină 202 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3259 persoane. La nivelul judetului nostru au...

NESIMȚIRE. Dosare PENALE în ȚARA OAȘULUI. Pentru doi tineri INCONȘTIENȚI și cu OBRAZ GROS

La data de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Negrești Oaș au identificat doi tineri, de 24, respectiv 28 de ani, ambii din...

BREAKING NEWS. Oșanul diagnosticat cu CORONAVIRUS a fost VINDECAT. A fost EXTERNAT

Singurul sătmărean confirmat până astăzi cu coronavirus s-a vindecat. Este vorba despre bărbatul în vârstă de 46 de ani din Țara Oașului. Bărbatul a fost...