Tradiția s-a respectat și în acest an la Autonet, firma la care lucrează și care îl sponsorizează pe Mani Gyenes în aventura de la Dakar.
Motociclistul Emanuel Gyenes, singurul reprezentant al României care a concurat în acest an la Raliul Dakar, a fost primit ieri, la locul de muncă din municipiul Satu Mare, cu tort şi aplauze, fiind felicitat de colegi. Întâmpinat de directorul Csehi Arpad , Mani a recunoscut că are mereu emoții când revine acasă și că acesta e și unul dintre obiective când pleacă la drum… Să aibă parte de un nou tort la sosire.
”Dacă sunt așteptat cu tort înseamnă că am terminat cu bine raliul . Le mulțumesc colegilor și prietenilor pentru mesajele trimise. Au contat mult pentru mine în cele două săptămâni de competiție” a spus Mani Gyenes. Gyenes a declarat că această competiţie a fost cea mai grea dintre ediţiile care au avut loc în America de Sud şi că, pentru el, au contat foarte multe mesajele de încurajare trimise de colegi. “A fost a X-a ediţie din America de Sud. Din 2009, s-a mutat (din Africa) în America de Sud. În 2009 am fost acolo, la prima ediţie, dar din păcate am abandonat, iar acum la a opta mea participare pot să spun că acest an a fost cel mai greu Dakar din America de Sud, şi nu numai eu o spun, o spun chiar şi organizatorii şi ceilalţi concurenţi. Traseul practic a fost prin aceleaşi locuri, ştiu zona şi ce mă aşteaptă, dar organizatorii au schimbat puţin, anul trecut am mers foarte mult pe drumuri cum ar fi drum forestier, pietruit sau bătătorit, dar acum foarte multe n-au dus pe off-piste, adică în afara drumului, pe câmp. Îţi dă doar gradele pe care trebuie să le urmezi şi de aici acea dificultate”, a declarat Emanuel Gyenes.
După primirea dulce a urmat conferința de presă iar Mani a răspuns cu răbdare preț de mai bine de o jumătate de oră întrebărilor venite de la reprezentanții mass media. Mani Gyenes speră ca în acest an să îşi poată achiziţiona o motocicletă nouă, subliniind că se vede foarte mult diferenţa între generaţia sa de motociclete şi cele noi care au participat în acest an.
Emanuel Gyenes a terminat în acest an Raliul Dakar pe locul 23 la general şi pe locul 13 la clasa super producţie.Un amplu material cu Mani Gyenes poate fi urmărit la Nord Vest TV în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă. Mai multe pe www.nordvest-tv.ro.