Primăria Satu Mare instituie noi reguli de parcare în oraș. Zona A de parcare cu plată a fost extinsă în zona centrală a municipiului Satu Mare, iar tariful a crescut de la 2 la 4 lei pe oră.
Noile Zone A
După ce proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința Consiliului local, Primăria Satu Mare a luat decizia de a institui noi reguli de parcare în zona centrală a orașului. Practic, au fost extinse zonele A de par care cu plată cu încă zece străzi.
Astfel, în urma acestei decizii, străzile Mihai Viteazul, Horea, Cuza Vodă, Decebal, Petru Bran sau Martirilor Deportați, dar și bulevardul IC Brătianu și străzile adiacente vor intra din zona B în zona A. Asta înseamnă că pe aceste străzi vor fi permise doar parcări cu ora.
Noile reguli trebuiau să intre în vigoare din 1 ianuarie 2018, dar cei de la ADP de abia acum au primit plăcuţele, şi au început montajul. Prin urmare, noile reguli se aplică de la apariţia indicatoarelor.
Tarif dublat
Tot în aceeași ședință, consilierii locali au votat și dublarea tarifului de parcare. Astfel, dacă până anul trecut o oră de parcare în zona A era doi lei, începând din acest an, cei care vor dori să parcheze în aceste zone vor fi nevoiți să scoată din buzunar patru lei.
Cetățeni nemulțumiți
Nu toți sătmărenii sunt de acord cu aceste noi reguli. Cei care locuiesc în zonele afectate, în special Petru Barn sau Cuza Vodă, vor să adune semnături pentru și să înainteze Primăriei o petiţie prin care să se ceară revenirea acestor străzi în zona B, în care se pot obține abonamente anuale.
“Nu suntem de acord cu această chestiune. Acum nu mai putem cumpăra abonamente de parcare, nu mai putem lăsa maşinile aici, deşi aici locuim. Noi am dori ca lucrurile să rămână aşa cum au fost până acum. Sunt mai mulţi oameni afectaţi. Vom aduna semnături şi vom înainta Primăriei o petiţie”, a spus un locatar.